Jurnal
Din umbră
oglindire
1 min lectură·
Mediu
Să zic: \"te vreau...\"
nu pot
și nici nu-mi vine,
decât
sa merg alăturea,
privind
cum arzi în dragoste,
crezând
mai mult în mine,
că fac
mai bine când e negândit.
Să plâng aș vrea,
dar unde
m-aș ascunde, sub
care val,
sa cred că-s nevăzut?
Puțin iți cer:
\"sa nu mai stai...
în umbră\",
eu te aștept,
m-auzi?
De ce-ai tăcut?
012029
0
Și acum textul: găsesc simplitate, socoteală, adică tendință spre vers clasic, trăire, luptă interioară, dar parcă, lăsată în mijlocul drumului, cu aluzie la renunțare - mai bine zis nu ești convingător. Șimt că nu ai stat la sfat cu tine... Iar asta e necesar! E ca aerul să te asculți, să pricepi ce auzi și atunci - înșiră! Vei ști singur când ai spus cu adevărat. Deocamdată, ai o binecuvântare.