Poezie
De Paști la Histria
1 min lectură·
Mediu
La Paști, lângă cetate, vin cohorte
De migratori din burgul București
Și-abia de reușește să-i suporte
Pământul cu relicvele grecești.
Și peștii din canal se-ascund în trestii
Când văd pescari bucureșteni, pe baltă,
Cu undițe, harpoane și-alte chestii
Ce fac, pe malul apei câte-o haltă.
Și n-am să neg, desigur, apriori,
Că pleacă, pe-nserat, cu traista goală
Da'-s necăjit că sperie cocorii
Băgându-i cu manelele în boală.
Afumă cu grătarele cetatea,
De se revoltă zidurile reci,
Trezind la viață chiar eternitatea
Și spirite războinice de greci.
Și curge vinul, berea -un potop;
De-naintași cu toți și-aduc aminte
Și varsă, din pocale, câte-un strop
Să stingă setea celor din morminte.
Se duc spre casă,-n grup ori solitar,
Lăsând în urmă peturi, caractere
Și oase, cât cuprinde-un osuar
Descoperit, peste mai multe ere.
001.863
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ruse Ion
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 131
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 24
- Actualizat
Cum sa citezi
Ruse Ion. “De Paști la Histria.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ruse-ion/poezie/14123994/de-pasti-la-histriaComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
