Îmbătrînesc în zgomot de sudalmă
Strigînd: Pămîntul e rotund!
Și-n vuiet de soartă mă ascund,
Prizonier ghicitului în palmă.
Căci ticaloșit de sine, ca un sfînt,
Ereticul uitat in rele
Și
Am îmbătrînit visînd verde,
Om necălcînd prin păduri,
Respir și parcă viața pierde,
Simt miros de uscături,
Și învelit de drumuri curg
Amurg după amurg…
Peste tot amintiri de pași…
Cresc
Am să vă fiu de folos…
Vă sînt date vremuri grele,
Lumina viselor din stele,
Poate-i acuma de prisos…
Ca dintotdeauna, numai unii stiu…
În gară, cînd a murit un copil,
Dumnezeu plîngea
Uneori există Dumnezeu…
E drept, întîlnesti rar un om bun,
Despre lumea lui, ce să spun ?
Să fii Dumnezeu, e greu…
Poate nu stiu ce spun…
Cine sînt să judec eu,
Să fii Dumnezeu e
Nici eu nu știu cu cine ma mai cert...
Ziua de ieri, uscată-n umilință,
Mă roagă fără vorbe să te iert,
Iertarea fiind întîia mea credință...
Un frig mă ia cu aripi de ispită,
Nu-i bine si mă
Astăzi e-o libertate de fum...
Îmi rămîne în gură, ca o cenușă,
Nici o pedeapsă nu deschide vreo ușă:
Trebuie sa plec singur la drum...
Vinovat, orbecăiesc în nepăsarea tuturor...
Ploaie de
Padurea arsă de topoare
In fum se tot ridică-n cer
La Dumnezeul-temnicer,
Uituc în lume să coboare.
Căci pîn\' la judecata de apoi,
Ne facem singuri judecata,
Și poate timpul este
RM