Poveste...

Stai acum si te uiti mirat la mine rostindu-ti randuri sterse de poveste, randuri ce ar tine loc de lungi suspine al unui glas , al unui gand ce nu mai este... Dar de ce te-ai inruntat ? Lacrimile lui s-au varsat in intuneric in nelumina unei lumi de sub un cer patat. Sperand in steaua ce s-a stins vremelnic.. Vezi tu , Cersetorul , caci despre el vorbeam a-ndraznit sa-nchda ochii , sa viseze... DA , sa visez...si chiar credeam ca , trezindu-ma o oi gasi si ar sa-i pese de mine , de ea , de noi , noi amandoi.... Dar Cersetorul a murit zdrente lume si destin il amageau , il otraveau. A tacut ,atunci cand s-a trezit... S-a stins in rosul unei toamne cand via-si rodea strugurii zemosi si frunze- i cadeau in balata in care el adesea se privea... La coltul catedralei n-a mai ramas decat o patura rupta si-o frunza prin care-mi spuneam ‘Adio’ mie si ei semnand Cersetorul.