multumire ratata

02.03.04 d-lui Ion Corlan, la aproape 2 saptamani dupa parcurgerea fugitiva si totusi atenta a opus-urilor “Sansa “ si “Soarele ce se duce”… Apreciere Epuizat de treceri de timp si de treceri de oameni, de sentimente si impresii.. retras in mine- deschid ce-am cules din lucrul si truda si rindurile altuia, si dintre ginduri si idei ce le credeam “prietene “numai cu mine, care m-au trecut, m-au incercat ori m-au patruns- Urmarind viata povestita -in cuvinte si prin trairi-recunosc… usor si grav “fiinta”. Primesc intelepciunea cotidianului,a inevitabilului, ordinea ce totusi domneste in haos si tacerea din strigatele tuturor… mai ramine sa cred in destin, sa ma obosesc mereu a intelege ce a fost cindva ..dincolo de rinduri si cu siguranta-ce numai relativitatea vietii o poate oferi unui om- in mintea cuiva… si pina atunci sa “Apreciez” ceea ce am. Se pare ca in spirit limitele nu isi au rostul. Se pare ca putem vorbi despre speranta de a fi ascultati. …si nu stiu cui sa multumesc.. ca sunt “si “eu. Paul.