Degeaba ...

Stau in fata foii goale si o intreb ce sa scriu ... Nici ea nu stie... De aceea nu imi raspunde.Imi da voie doar sa ma joc pe asternutul ei cu ideile si cuvintele mele .Acum privesc in zare ,iar soarele parca ma cearta ca sunt prea visatoare si incearca sa ma deruteze cu razele lui puternice... E mult soare ... e soare peste tot ... dar totusi nu e destul de mult pentru a-mi alunga norii din suflet.Pasesc usor,pe strada fara prea multa lumina ,dar cu prea multe amintiri shi iluzii desarte.Incerc sa ocolesc puzderia de ganduri ce ma urmareste necontenit,dar e inutil... Fara sa-mi dau seama calc pe ceva si ... deodata am simtit o durere imensa.Calcasem pe visurile mele. Degeaba ...Degeaba am incercat sa le adun... Ramasesera doar cioburi ... Cioburi de fericire sau ... poate cioburi de tristete ... pasesc mai departe , sperand sa intalnesc ceea ce caut ... Paseam tot mai sigura pe mine ... tot mai fericita ... Cand deodata ma loveste crunt un zid inevitabil de dureros ... Realitatea. M-am trezit si ... nu eram deloc fericita ... Nu mai aveam nici cioburile de vise ... DOAR SUFEREAM ...