Poezii

Un pas spre valea trecută, O viață neconcepută. Mă poartă, culcată în palma ta și mă aruncă în prapastia infinită; În rece. Cuvintele tale Trec neascultate și mă întreb oare e o iluzie? Oare e

Gingașă melodie, Ce îmi spui tu mie? Că soarele răsare, Când umbra lunii tresare, Iar pe câmpuri în depărtare, Văzurăi balta cum se prelungea în mare? Te cânt în neștire Încercând să nu îmi pierd

Noi suntem gererația cu telefonul în mână, Noi suntem dezamăgirea, regretul, Generația rebelă, Născută și scufundată În bucuria posibilităților nesfârșite. Suntem generația

Cum ar fi să te lași? De mine, de ea, de tine. Să te trezești, să crești Lângă trepți, aceiași ceașcă de cafea Cu touch de migda. Dar, în dimineți diferite, când soarele Dinspre apus

Când picurii de ploaie Se izbesc de roșeața chipului tău, Plâng de zori canariile în cor, Așteptându-te să renaști Într-o vietate sortită a supraviețui Miresmei ce se lipește de mâna mea

Flora din clepsidra noastră a ruginit de prea multe ori, Iar șuvițele tale se leagănă în ruptura amurgului, privit din ipostaze paralele. Pierd noțiunea culorii, Iar repausul, își schimbă

Căutând liniștea de mult pierdută, Amprenta mâinii tale reci se resimte. O amintire aruncată, de către un vânt, Al cărui suflu e mult prea trecător. Lumea mea e împărțită în două... Tu ești a