Poezii

Seara se așterne tăcută. Păsări de noapte se aud în depărtare. O trestie Se leagănă îngândurată. Păpurișul dansează în bătaia lină a vântului. Doar lacul freamătă ușor Încrețindu-și fruntea

E-n toamnă ceva anume. Privesc cum mor florile verii, Cum cad frunzele toamnei în fiecare an. Pe-ntinsele pămînturi se aștern frunze ruginii. Mi-acopăr cu năframa fața-ntristată. Îmi pare

Să vină iarna în străluciri de nea. Vă tot rechem vestitori cerești … Gândul că ninge nu-mi acoperă tristețea acestui anotimp; Cad zăpezile neiertător peste orașe, sate, câmpii. Pe străzi e

Mă-nvăluie atât de mult dorul de Tine, Doamne ! Mi-e sete de apa trupului Tău Potolindu-mi gura uscată de boală. Lasă-mă Să mor în brațele Tale. Simt Că vin la Tine cu fiecare zi a

Te privesc cum vii din lumi de vis; de fericire nepământeană. Fruntea îți este învăluită în lumini albe, necreate. Pașii Tăi te duc pe un drum al suferințelor de neimaginat; Tălpile Tale

Păsări de noapte se aud în depărtare. Un murmur slab te face să te-nspăimânți de el. Se leagănă o trestie plecată. Păpurișul se mișcă în bătaia lină a vântului. Apa argintie e albită de anii