Poezii

“Negura se risipește, piere, tot astfel cel ce coboară în iad nu mai vine înapoi.” (“Vechiul testament”, Cartea lui Iov, cap. VII, 9) Dumnezeu nu coboară prea des pe pământ ca să nu se

Am 6000 de ani de când nu mai știu nimic Și 2000 de când încerc să-mi amintesc. Deja încep să uit ce vreau să-mi amintesc, Cu toate că oamenii au plantat semne… Cu o cruce deasupra cupolei,

Aseară au venit doi oameni cu niște lopeți Și m-au dezgropat pentru a nu știu câta oară M-au scos din tărână, dintre ai mei, M-au învelit în plastic și m-au aruncat într-un portbagaj. Timpul

E întuneric în camera dendritică pe care O simt din ce în ce mai strâmtă Sunt singur pentru moment… Aud pași ritmați, în interiorul meu Nu știu de unde vin și unde se duc, Dar îmi dau seama că

Merg spre casă-n miez de noapte Și zăresc pe-o stradă rece Un sărut și-aud și șoapte, E-o pereche ce petrece Ea 30, el nu mai știe Poate 70,...1000 Ea e fină si frumoasă, El- situație și

Alerg cu el pe terenul de fotbal Îl ajung din urmă și mă cuibăresc în carnea lui, Iar la numărul uitat de ochi pe care îi am Se adaugă miliardele de ochi ai celulelor lui Care privesc pentru

Azi nu vorbești Nu faci nimic, Doar te gândești Și s-a-mplinit Nu știi ce s-a-ntâmplat, De unde ai putere, Clepsidra s-a stricat Și grabă nu-ți mai cere Gândești în jos și vezi în

Demult s-a răstignit lumina, În case somnul s-a aprins Prin pleoape curge lin odihna Și focul zilei pare-nchis Au ațipit chiar și copacii Doar vise mai găsesc Nu mai miros nici macii Nici

Se zbate marea-n val Ca stelele in noapte Si vantul sufla pal Si au ramas doar soapte Au inghetat de vid copacii Si umbrele nu mai fosnesc Nu mai miros nici macii Nici raze nu mai

Timpul cade , se ridică Munții-n ape se adună, Lumea-n lume e risipă Tu iți ești a ta cunună Mulți încearcă să astupe Lumea cu a lor aripă, Amintirea ei și-or rupe Timpul cade, se

În spate aud pași ca niște aripi de liliac Nu mă întorc și-aștept privind abisul, Dintr-o frunză verde, de praf... Plutește înaintea mea și-mi șterge gândurile Pașii au zburat în față Ridic

Se zbate marea-n val Ca stelele in noapte Si vantul sufla pal Si au ramas doar soapte Au inghetat de vid copacii Si umbrele nu mai fosnesc Nu mai miros nici macii Nici raze nu mai

În spate aud pași ca niște aripi de liliac Nu mă întorc și-aștept privind abisul, Dintr-o frunza verde, de praf... Plutește înaintea mea și-mi șterge gândurile Pașii au zburat în față Ridic

Timpul cade , se ridica Muntii-n ape se aduna, Lumea-n lume e risipa Tu iti esti a ta cununa Multi incearca sa astupe Lumea cu a lor aripa, Amintire ei si-or rupe Timpul cade, se