Basescu-n Basarabia
Care zi ar fi mai potrivită pentru a ne reîntâlni prietenul din copilărie sau fratele mai mic, de care nu am mai auzit de mult timp? -Păi trebuie să sunăm mai întâi sau să-i trimitem o scrisoare,
Pe-un picior...
\"Negura se risipește, piere, tot astfel cel ce coboară în iad nu mai vine înapoi.” (“Vechiul testament”, Cartea lui Iov, cap. VII, 9) Dumnezeu nu coboară prea des pe pământ ca să nu se
Jurnalul Unui Condamnat
Jurnalul unui condamnat Astăzi mi-a venit să mă trezesc devreme, cu noaptea în cap, aș putea spune, de parcă noaptea nu ar fi tot timpul pe capul meu, obligându-mă să fac tot ceea ce fac, lucruri
Pe Margine
M-au prins într-o seară, singur, la un colț de stradă lângă cimitirul de la marginea orașului. Era intuneric și frig, ploua mărunt și apăsător și mirosea a oase ude. M-am zbătut, dar ce folos… ! Cu
Noi, cel mai bun!
Eu, cel care ajunge în partea cealaltă spărgând Zidul, nu sunt același cu Eu care am ajuns în partea cealaltă sărind Zidul. Suntem doi inși total diferiți, atat de deosebiți incât nici nu aș putea
Ghicitoare
Să nu vorbești că te plesnește A moștenit pământ de la GOSTAT, Cu steaua-n palmă se trezește Și vrea să fie șef de stat.
