Proză
Oameni puternici
6 min lectură·
Mediu
Oameni puternici
Vecinii în fața blocului.
Brebenel : Hai, noroc !
Pricop : Să trăiți !
Bârlici : Ce mai faceți ?
Stamate : Dom’le, eu am rămas impresionat.
Răgălie : Ce te-a impresionat așa, vecine ?
Stamate : La tv !
Pricop : A, păi, politicienii ăștia.
Stamate : Nu, politicienii !
Bârlici : Da’, cine, vecine ?
Stamate : Acei oamenii puternici.
Brebenel : Oameni puternici ?! ... Care oameni puternici ?
Stamate : N-ați văzut la programele de sport, acele concursuri în care unii, puternici nu glumă, ridică greutăți, cară obiecte grele, trag mașini mari.
Brebenel : A, da, am văzut !
Pricop : Extraordinar, vecine, ce forță, cum ridică, dom’le, tot felul de greutăți.
Bârlici : Da, ce probe dificile, câtă ambiție, cum ridică, cum aruncă, cum trag greutăți imense în timp cronometrat, ceva foarte greu.
Stamate : Oameni puternici !
Brebenel : Da, și eu am văzut acum câteva zile concursul de la televizor.
Stamate : Da, de acel concurs ziceam și eu.
Răgălie : Așa, și ce probe erau în acel concurs.
Stamate : Păi, uite, de exemplu, o probă care m-a impresionat pe mine, a fost ...
Răgălie : Care, vecine ?
Stamate : Concurentul ridica un buștean în brațe, apuncându-l de la un capăt, și-l arunca.
Pricop : Da, cât putea el de tare.
Răgălie : Ha, ha, ha !
Pricop : De ce râzi, vecine ?
Răgălie : Păi, ăia-s puternici ?
Stamate : Bine-nțeles, n-ai văzut cât sunt de mari și cu ce greutăți se luptă.
Răgălie : Hai, vecine, las-o mai moale cu gluma.
Pricop : Ce glumă, vecine, oamenii aceia chiar sunt puternici.
Răgălie : Deci, un buștean.
Bârlici : Da, un buștean, c-am văzut și eu.
Stamate : Un buștean, ditamai copacu’.
Brebenel : E greu tare !
Răgălie : Ai, dom’le, vă văd oameni serioși, terminați cu glumele.
Pricop : Ce glume, crezi că a te lupta cu un copac, cu un buștean, e ușor.
Stamate : Concurenții din acel concurs sunt oameni puternici.
Răgălie : Ce puternici, dom’le.
Brebenel : Nu cumva, vecine, vrei să zici că mata te-ai descurca mai bine cu un buștean ?
Răgălie : A, eu, nu !
Pricop : Dar, atunci, de ce îi dai că acei concurenți, cu bușteanul, nu-s puternici.
Răgălie : Păi, un pic așa, da, sunt puternici, dar nici nu se compară ...
Bârlici : Cu cine ?
Răgălie : Cu adevărații oameni puternici.
Stamate : Ce vrei mai greu decât un buștean ?
Răgălie : Ai că mă faci să râd.
Pricop : Cum, dom’le, nu e greu ?
Răgălie : Floare la ureche !
Bârlici : Ce floare, dom’le, ce ureche ?
Răgălie : Băi, nene, la soacră-mea în sat ...
Stamate : Așa ?!
Brebenel : Era unu’ puternic ?
Răgălie : A venit un politician.
Bârlici : Și ce dacă ?
Pricop : Era puternic ?
Răgălie : Foarte puternic.
Stamate : Da’ ce-a făcut ?
Răgălie : A, păi, acei concuremți cu buștenii, glumă, nu alta.
Brebenel : Da ?!
Stamate : Dar politicianul, ăsta puternic, ce-a făcut ?
Răgălie : Și-a tras ...
Pricop : Un buștean ?
Răgălie : Ce buștean, un buștean e pentru amărâții, ăia, de la concursu’ de la televizor, pentru plăpânzii ăia, el nu se încurca cu scobitori.
Brebenel : Să nu-mi spui că a luat doi bușteni.
Răgălie : Nu-ți spun.
Bârlici : Să nu-mi spui că a luat trei bușteni.
Răgălie : N-a luat nici doi, nici trei bușteni.
Stamate : Dar ce a făcut ?
Răgălie : A luat pădurea cu totu’.
Brebenel : A, ăsta, da, într-adevăr, puternic om, ce mușchi.
Răgălie : Când vă spun că cei cu concursul de greutăți sunt niște piperniciți.
Pricop : Are dreptate vecinu’.
Bârlici : Sigur, hai, că să iei un buștean în brațe și să dai cu el de azvârlita, da, e greu, dar să iei o pădure cu totul, chiar că e un om puternic.
Brebenel : Ce mușchi trebuie să aibă.
Stamate : Da ... și totuși.
Pricop : Totuși, ce, vecine ?
Stamate : Tot în concursul acesta, de oameni puternici, au avut o probă în care ridicau niște cauciucuri de camioane din acelea uriașe.
Pricop : A, din acelea de-s cauciucurile mai mari decât un om ?!
Stamate : Da, din acelea uriașe.
Răgălie : Când v-am spus că probele din acel concurs pentru oameni puternici sunt niște glume.
Brebenel : Cum glume, vecine ?
Răgălie : N-ați văzut, c-a arătat și la televizuor, când un cinstit om, d-ăsta, de afaceri ...
Pricop : Dintre băieții deștepți ai economiei naționale.
Răgălie : Așa, n-a ridicat doar un cauciuc.
Stamate : Da’ ce-a ridicat ?
Răgălie : Fabrica cu totu’.
Brebenel : Îu ! Da, știu c-avea mușchi nu glumă.
Pricop : Păi, la cât a muncit, sărmanu’, să facă milioane de euro, cred și eu c-avea mușchi serioși.
Răgălie : Când vă spun că acel concurs de la televizor pentru oameni puternici e floare la ureche.
Brebenel : Păi, da, în comparație cu ai noștrii.
Stamate : Vecine, nici așa.
Răgălie : Nu ți-am explicat, vecine, că sunt alții mult mai puternici.
Stamate : E, da, la bușteni, la cauciucuri, da.
Răgălie : Păi, vezi !
Stamate : Da, dar la șfârșitul concursului a fost ce-a mai grea probă.
Bârlici : Au plecat acasă ?
Stamate : Nu, vecine, taci !
Răgălie : E, ce-au făcut ?
Stamate : Acei concurenți puternici au tras un camion.
Răgălie : Cum l-au tras ?
Stamate : Au scos camionul din viteză, au lăsat frâna de mână, l-au legat cu o sfoară și au început să-l tragă, încet-încet.
Răgălie : Ha, ha, ha !
Brebenel : De ce te hlizești, vecine, că să tragi ditamai mastodontu’, nu-i ușor.
Pricop : Păi, să urnești o așa hardughie din loc, e greu.
Stamate : Ai, că totuși trebuie să recunoști, vecine, să tragi un camion după tine, e greu.
Răgălie : Ai, vecine, că mă faci să râd.
Stamate : De ce, vecine ?
Răgălie : Păi, camionu’, o fi mare, nu zic, dar ...
Bârlici : Dar, ce ?
Răgălie : Da’ nu-i mai mare ca vaporu’.
Pricop : Ce, a tras unu’ și un vapor ?
Bârlici : Uimitor !
Răgălie : Ce, vapor, vapoare !
Brebenel : Vapoare ?!
Bârlici : Îu ! Mai multe, deci !
Răgălie : Da, la ce mușchi avea pe el nu s-a încurcat cu un singur vaporaș.
Brebenel : S-a aruncat la greu.
Răgălie : Cum v-am spus, a tras mai multe vapoare, o flotă.
Stamate : O flotă ?!
Răgălie : Da, a tras în stânga, a tras în dreapta, până la urmă a urnit-o, a tras o flotă întreagă.
Pricop : Extraordinar !
Răgălie : Da, și nu a tras-o încet, ca acela cu camionu’ !
Stamate : Dar cum a tras-o ?
Răgălie : A tras-o cu așa o viteză.
Stamate : Ce viteză, vecine ?
Răgălie : Cu așa o viteză, că nu l-a prins nici acum !
002.435
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Proză
- Cuvinte
- 1.177
- Citire
- 6 min
- Actualizat
Cum sa citezi
Roland Florin Voinescu. “Oameni puternici.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/roland-florin-voinescu/proza/1802739/oameni-puterniciComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
