Și șomeri și bolnavi

Și șomeri și bolnavi Vecinii în fața blocului. Cicoare : Au, au, au ! Dulie : Da’ ce te vaiți așa ? Bulboacă : Doare ... lenea, asta, ceva de speriat. Pipea : Nu-mi mai aduceți aminte că mă ia și pe mine. Zavate : Ce lene, dom’le, asta e, suntem bolnavi, grav ! Cicoare : Asta așa e, nu putem să muncim deloc. Pipea : Mie îmi spui. Zavate : Cum să mă angajez, dom’le, sunt bolnav rău, nu pot. Soacră-mea vroia să mă trimită să lucrez în Spania. Cicoare : Femeie bătrână și nebună. Dulie : Știe ea ce înseamnă să tragi ca animalu’ în Spania ? Bulboacă : Ai, vecine, ai fost în Spania ? Dulie : Nu ! Pipea : Da’ atunci de unde știi cum e ? Dulie : Nu știu, am auzit și eu. Zavate : Așa e ! Cicoare : Mai ales cum era, ăia, cu culesu’. Dulie : Cu culesu’ ? Cicoare : Da ! Bulboacă : Ce culesu’ ? Pipea : Ãia ... cu culesu’ de căpșuni. Cicoare : Păi, cum aveam probleme cu mijlocu’. Dulie : Cum să te apleci după căpșuni. Zavate : N-are minte deloc. Păi ce, eu sunt om de muncă la câmp. Pipea : Vecine, nu te supăra, da ... ești intelectual ? Zavate : Nu știu, nici eu ! Oi fi, n-oi fi ?! Am făcut școala profesională, eram frezor. Dulie : Vecine, nu mă tunzi și pe mine, pe datorie ? Zavate : Nu frizer, vecine ! Dulie : Păi, hotărăște-te ! Zavate : Fre ... zor ! Dulie : Bun, mă frezezi ? Bulboacă : Taci, dom’le, ăsta frezează numai cu toporu’. Dulie : Îuuu ! Nu mai vreau. Zavate : Da, un coleg de-al lu’ băiatu’ meu mai mare, copil de general de poliție. Cicoare : Așa, ce-i cu el ? Dulie : E intelectual, are două facultăți. Pipea : Și ? Dulie : Și el e analfabet, nici să se semneze nu știe. Ori, eu, cu școala profesională ! Cicoare : Ai dreptate, vecine, să știi, în ziua de azi, toți analfabeții sunt intelectuali, dai banu’ și te-ai făcut intelectual. Bulboacă : Auzi, da’ poate aveau nevoie de frezat căpșuni, în Spania ?! Dulie : Se poate ! Pipea : Nu cred. Zavate : De ce ? Pipea : Ãia au zis doar cules căpșuni. Cicoare : Are dreptate, vecinu’. Zavate : Da, și oricum nu puteam, sunt bolnav. Dulie : Da, dom’le, e greu, ce vorbești. M-am dus o dată la unu’, să-l întreb dacă are de muncă, la un patron, d-ăsta. Bulboacă : Așa, și ce a zis, avea ? Dulie : Avea ! Pipea : Aoleo ! Zavate : Ce-ai făcut ? Dulie : Ce să fac, l-am întrebat ce are de lucru. Cicoare : E, ce avea ? Dulie : Paznic ! Bulboacă : Paznic ? Dulie : Da, paznic. Vă închipuiți, eu, cu mijlocu’ meu fragil, cu probleme ... să stau în picioare, să păzesc. Pipea : Nu se putea, asta e, rămâi șomer, n-ai ce face, orice ai încerca, n-ai ce face. Cicoare : Auzi, vecine, dar de ce nu stai jos ? Dulie : Auzi, vecine, ori stai jos, ori păzești ! Cicoare : Asta cam așa e ! Bulboacă : Ce să vă mai spun, eu ... n-am putut să o ajut pe soția mea la sacoșele de la piață. Pipea : Cum, vecine, așa sacoșe grele aveai ? Bulboacă : Vecine, nu sacoșele erau grele, conținutu’. Pipea : Da’, ce, ai bani de piață ? Zavate : Așa este, întreținerea n-o plătești, da’ la piață te duci. Bulboacă : Stați așa ... în sacoșă aveam ... o pâine și două pliculețe de ceai. Cicoare : A, masa noastră obișnuită. Pipea : Auziți, într-o zi, vine pe la mine un văr. Cicoare : Și i-ai dat din ceaiu’ tău, vecine ? Pipea : Nu, i-am dat, adică l-am servit cu niște firmituri rămase de câteva zile. Zavate : A, da, și eu strâng firmituri, nici odată nu ști când te trezești cu musafiri. Bulboacă : Și ce vroia văru, ăsta ? Zavate : Vroia să ... ? Pipea : Vroia să-l ajut. Dulie : La ce ? Pipea : Să-l ajut ... să-și care butoiu’ cu zeamă de varză, din balcon în baie, să-l spele. Cicoare : Vai, auzi ! Bulboacă : Da’ e posibil ! Zavate : Tocmai noi, cu atâtea probleme pe cap. Cicoare : Eu, mă tot gândesc cu groază la oamenii, ăia, care s-a dus în Spania. Dulie : Dom’le, ăia chiar ori muncii acolo?! Bulboacă : Eu cred că nu ! Pipea : Da’ ce face ? Zavate : Stau așa pe marginea tarlalei, ca noi acum și se uită la căpșuni. Cicoare : E, așa, m-aș duce și eu în Spania. Dulie : Păi, să stai pe marginea tarlalei, vreau și eu. Bulboacă : Da, dom’le, aer curat. Pipea : Mai mănâncă căpșuni. Noi ... cel mult bem ceai cu aromă de căpșuni. Zavate : Eu am mâncat cu nevastă-mea un ceai cu aromă de înghețată de căpșuni. Zavate : Da, da’ să știți că străinii ăștia, nu sunt oameni serioși. Dulie : Ai, dom’le, de unde știi ? Pipea : O fi auzit și el ?! Zavate : Nu, n-am auzit. Am fost în Germania, acu’ câțiva ani la muncă. Cicoare : În Germania la muncă ? Dulie : Și te-ai întors viu ? Zavate : Viu-viu, da’ vătămat. Bulboacă : Păi, cred și eu, în Germania la muncă, mă mir c-ai supraviețuit. Pipea : Domnu’ vecin, ești un erou al timpurilor noastre. Cicoare : Să te întorci viu, de la ... Muncă în Germania ! Zavate : Da, da’ nu era oameni serioși nici nemții, ăștia. Dulie : De ce, vecine ? Zavate : Să vă povestesc. Bulboacă : Așa, zi ! Zavate : Într-o zi, îmi dă de lucru să sap un șanț. Cicoare : Aoleo ! Dulie : Un șanț ? Zavate : Da-da, un șanț ! Bulboacă : Și ce-ai făcut ? Zavate : Ce puteam să fac, eram în Germania ... Cicoare : Vai, săracu’ vecinu ... Zavate : Șanțu’ era de doi metri lung, un metru adânc și juma de metru lat. Cicoare : Atât de mare ? Dulie : Incredibil, dom’le ! Bulboacă : Și ? Zavate : După două săptămâni ... Pipea : Groaznic ! Zavate : Deci, după două săptămâni, șanțu’ nu era săpat nici pe jumătate. Cicoare : Păi, era și normal ! Dulie : Cum, ditamai șănțălău’ ! Bulboacă : Un singur om, nu poate așa ceva într-o viață. Pipea : E irealizabil, dom’le, vă spun eu ! Zavate : Deci, după două săptămâni ... vine neamțu’ și-mi zice că numai are nevoie, să plec acasă. Cicoare : Nu se poate ! Dulie : Și ce-ai făcut ? Zavate : M-am dus să-mi fac bagaju’. Bulboacă : Și neamțu’ ? Zavate : Pe el nu l-am luat. Pipea : Nu, neamțu’ ce a făcut ? Zavate : A, l-a adus pe fii-su, un puști neamț, la vreo paișpe ani, așa. Dulie : Și puștiu ce a făcut ? Zavate : Cât mi-am făcut eu bagaju’ ... Bulboacă : Așa ! Zavate : Puștiu’ ... a terminat șanțu’. Cicoare : Ai lasă-mă ! Dulie : Numai spune ! Bulboacă : Incredibil ! Pipea : Dom’le, nemții ăștia, mașini, dom’le ! Zavate : Dacă nu vroia să-i termin șanțu’, de ce a mai zis să încep ? Dulie : Neserioși, dom’le ! Cicoare : Păi, da, că până la urmă îl termina vecinu’. Zavate : Păi ... în doi, trei ani era gata. Dulie : Vezi, dom’le, asta e, noi suntem oameni serioși da’ ... străinii ăștia. Bulboacă : Da, dom’le, auzi tupeu, noroc că am intrat noi în UE, să-i mai scoatem din ... Pipea : Deși avem tot felul de probleme, de sănătate ... Cicoare : Da, e greu să stai, bine c-am intrat noi în UE să-i învățăm noi și p-ăia să stea, că nimeni nu stă ca noi. Dulie : Da, e foarte greu să stai, trebuie experiență, nu glumă, e foarte greu, eu abia mai stau. Bulboacă : Nici nu știu cum mai suport, mi-e foarte rău, m-a rupt statu’. Pipea : Nu mai pot de stat, sunt complet terminat. Zavate : Am nevoie de tratament, că m-a rupt statu’, eu și când muncesc stau. Vine un alt vecin. Gherase : Bună ziua ! Cicoare : Bună ziua, vecine ! Gherase : Vă rog, mă ajutați și pe mine. Cicoare : Aoleo ! Dulie : Suntem bolnavi ! Bulboacă : Nu putem ! Pipea : Abia ne ținem pe picioare ! Zavate : Suntem terminați, ce să mai ... Gherase : Vă rog, știți că lucrez pe șantier, azi am prins o mașină și am furat și eu câțiva saci cu ciment, da’ trebuie să-i descarc repede să duc mașina înapoi la șantier. Dulie : Așa zi ! Zavate : Ne-am speriat, am crezut că-i de muncă, da’ dacă-i de furat ... cu plăcere !