Poezie
Pentru mai departe
1 min lectură·
Mediu
Castele de nisip se năruie în fiece zi
Vântul păruie toamna alegând frunzele
Pe care să le dăruie pe rând, irepetabil,
Amintirii unei vieți cu esență.
Porii florilor dănțuiesc miresme mucede
Spulberând visul verii.
O, Doamne ce e un destin crud, neiertător?
În realitatea că nu noi alegem să ne naștem
Copiii iau viață fără vina lor
Și când crescând bat visele la poarta devenirii
Ca mai apoi să fie risipite într-un tumult demolator
Povara vieții apasă zdrobitor.
A existat totuși o zi, o zi minunată, când am aflat
Că sub povara de nebuloasă a lumii
Speranța se unduie în ocrul de rochie al bucuriei
Timpul ondulează creșterile într-un vârtej de dor
Frumusețea necesității proprii ne transfigurează fața
Munca cu truda capată pigmenții tari ai vieții vii
Și zboară peste toate din crisalidă cu seva devenirii
Arzând înc-o zi!
001.050
0