Pioasa.

Un geruleț pătrunde în oase, Și vânticelul fișghiuie fața. Pașii mă poartă cu priviri pioase La mormânt. De depatrte-i văd albeața De pudra ce-a căzut de dimineață. Pe cruce, doi ochi Din dreapta, privește tânăr tata. La stângul, parcă i-a căzut pleoapa. Răufăcători... La primăvară am să-i ridic pleoapa. M-aplec, și-aprind o lumânare, Aprind pe-a doua. Vântul astâmpăr n-are. Și flacăra le-o ocrotesc. Și-n timpul acesta, gândesc... În spatele meu,ei tot timpul privesc Calea ferată. Cea care, din viața lor A făcut parte, și care crudă A luat cu ea timpuriu, necruțător, Pe-al mamei tată. Printre morminte trec mai departe, La bunicul și bunica, Tot cu fața la calea ferată, Inima lui de altădată, Înalt ca un plop, bun soț, Amestec în sânge de grec și moț. Margărit, mame-i spunea, Mult dragă i-a fost, Și mult o iubea. Așez la fiecare Câte o lumânare. Și parcă din vârful lor Se desprinde în zbor Glasul cristalin de bunică Cântându-mi Jună Rodică. Trec mai departe Și-aprind la fiecare-n parte Alte lumânări. Sfioase misive, rare, Din mâinile mele călătoare... Și plec, trec de poartă, În spate, trenul trece În el, suflete vii poartă De pe pod salută,parcă Un pic strident și rece.