Poezii

iese gândul cu sprâncene arcuite afară în noaptea de sticlă huruie o mașină ciudată rugina rămâne pe străzi ca un sânge nevrednic de puterea frigului cu câtă împotrivire mi-a rămas voi

în fiecare dimineață îmi spăl fața cu apă rece îmi despăienjenesc privirea mă uit în oglindă și văd ce a mai rămas după avalanșa din vis întrebări uruie metalic despre un timp

în numele lucrurilor nimic nu-mi aparține tot ce incepe într-un simț al meu se sfârșește dincolo de mine nimic nu-mi aparține (nici eu mie nici zâmbetul e al unei măști ss.

ca dintr-o cutie poștală iese ziua din noapte împrăștiind mesaje în praful drumului urme amestecate zac pe acolo ale celor ce caută ale celor ce trec cu nepăsare fiecare trezire e o

tocmai a căzut un meteorit în grădina cu meri și fulgerul a străpuns cadranul de ceas orele și tu vă depărtați iar dincolo de mine alt timp fuge și mă ia cu el e un carusel cu piane la