Poezie

Nu mă lăsa

1 min lectură·7 octombrie 2001

Mediu

În astă lume efemeră

Totu-i o dună de nisip

Ce se pierde în vânt, se spulberă

Si se transformă în nimic.

Realul devine vis stingher,

Fantasticul se face absolut,

Iar îngerii se mustră-n cer,

CREDINTÃ nu mai e de mult.

SPERANTA, si ea e departe,

Mi-a mai rămas doar o fărâmă

Ce tu mi-ai dat-o într-o noapte,

Plecând apoi fără vreo urmă.

Inima-mi este-un larg pustiu

Arid, lipsit de vreo sclipire,

Iar ca să pot s-o reînviu

Mai da-mi, te rog, a ta IUBIRE!

Nu mă lăsa să pier rănit,

Mai dă-mi măcar o amăgire,

Nu mă lăsa descumpănit

În ceasul ultim de trăire.

001.665

Roca Gabriel. “Nu mă lăsa.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/roca-gabriel/poezie/7395/nu-ma-lasa

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.