Poezie
Tu si ploaia
2 min lectură·
Mediu
E prima zi cand toamna vine
Si cerul este innorat
Si, Doamne, cat mi-ar fi de bine
De mi-ai veni si tu odat\'.
Si parca m-ai fi auzit,
Caci de sub picurii de ploaie
In fata mea eu te-am zarit,
Mi se facu fruntea siroaie.
Atat eram de zapacit
Ca nu stiam cu ce sa-ncep,
Te-am salutat si fericit
Nu mai stiam ce sa pricep.
Inima imi batea intruna,
Cu ochii te priveam profund,
Eu imi doream sa iti tin mana,
Dar ti-o strangeam doar numa-n gand.
Si ne-am vorbit minute bune,
Ne-am amintit ce mai stiam
Si fara ca s-apuc ati spune
In gandul meu eu te doream.
Realizasem pan\' la urma
Ca nu mai esti a mea acum
Si, intristat, cu tine-n urma
Mi-am luat cu greu si ramas bun.
Ma indreptam cu greu spre casa
Cu amintirea ta recenta
Prin ploaia limpede si deasa
Ce ma uda inconstienta.
Dar nu-mi pasa ca ea ma uda
Si ma simteam mai fericit
Stiind ca si pe tin\' te uda
Cu stropii ei de margarit.
Si-apoi privii spre cer in sus
Sa vad cat ploua de frumos,
Dar ma gandeam cum mi te-ai dus
Si-mi era tot mai dureros.
Plangeam precum si ceru-o face,
Dar mult mai des si mai greoi
Si-n suflet nu mai aveam pace
Caci nu mai suntem amandoi.
Te-aui dus si nu stiu de revii,
Te-ai dus si tare-mi este greu,
Dar totusi eu as vrea sa stii
Ca te pastrez in gandul meu.
001828
0