Poezie
De câte ori...
1 min lectură·
Mediu
De câte ori adorm
visez că sărut luna, și ea,
ea mă alintă cu străluciri sprințare,
priviri ispititoare, petale de mister.
De câte ori visez
mi-e gândul doar la tine, și tu,
tu îmi șoptești că mă iubești etern
și mă cuprinzi cu parfumul trupului de palisandru.
De câte ori mă gândesc
îmi amintesc de noi, de primul zâmbet,
când stelele fermecate dansau deasupra noastră,
de prima îmbrățișare, de primul sărut...
De câte ori îmi amintesc
taina nopții se coboară peste magia luminii
și luna își revarsă castitatea peste trupul tău mistic,
iar eu adorm și-n visul meu mă contopesc cu-al tău suspin.
011755
0
