Stăm de câteva zile în tranșee și-i așteptăm pe ceilalți; ploaia cade peste noi nemiloasă și preface câmpia din fața noastră într-o adevărată mlaștină. Tocmai mă hotărăsc să comand plecarea unei
Pământul vuiește
de umiditate
îi sărut sălbatic
colțul urechii
A fulgerat un copac
sfârtecându-i coroana
I-am prins sfârcul
între dinți
trosnind zăpada
sub călcâiele vecinei
Îi traversez
Mă reconstruiești
ca în seara aceea
în care ți-am relaxat
mușchii sublinguali
când ochii tăi proptesc
orizontul
realitatea virtuală
în care neuronii tăi
sunt buni actori
Tu ești
Mă uit la lumea în care trăim... îmi dau însă seama că totul s-a schimbat, se schimbă și se va schimba. În ziua de astăzi trebuie să spui totul nimănui și nimic tuturor... pentru că încet încrederea
