Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Jurnalthoughts

Un servețel

2 min lectură·
Mediu
Nu aș fi crezut niciodată că un sfert din viața unui om ar putea să încapă într-un șervețel, dacă nu aș fi posesoarea unui asemenea șervețel cu o bucată din viața cuiva în el. Stau și mă uit la el de cateva zile pentru că nu știu unde să-l pun sau nici macar cum să-l ridic de pe masa. Ce faci cu o bucată dintr-un om pe care nu-l cunoști și care nu te cunoaste, dar care într-un moment de nostalgie a luat puțin din el și ți-a dat acel puțin, într-un șervețel? Dacă nu aș avea dovada, aș crede chiar că am visat, că omul pe care nu-l cunosc nu a existat și că nostalgia a fost a mea; dar e aici. Șervețelul stă în fața mea cu cateva desene făcute în grabă și un sfat în colțul din dreapta. Ciudat, nu? Un sfat de la un om care mi-a dat o bucată din viata lui învelită într-un șervețel. Acum mă întreb dacă nu cumva îi pare rău ca a încredințat așa ceva unei oarecare persoane, care de această data s-a nimerit să fiu eu. Sau să fi vrut să scape de o parte din povară, și atunci trebuie să-i dau dreptate...cum altfel sa scapi de ea, dacă nu pasându-i-o altcuiva? Am să-l păstrez. Poate într-o zi va avea nevoie de ce-a lăsat în șervețel, și-apoi îmi place sfatul. Îmi spune să zambesc. Asta îmi spune șervețelul și omul din el.
001.539
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Jurnal
Cuvinte
242
Citire
2 min
Actualizat

Cum sa citezi

Rivis Ioana. “Un servețel.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/rivis-ioana/jurnal/13951678/un-servetel

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.