remus radu

mi-a placut mult. chiar mult.

nu beau bere. nu-i cunosc pe acei critici, doar am auzit de metoda. nu-ti omor simtirea. pastreaz-o, dar ambitioneaza-te.

va multumesc tuturor pentru aprecieri. marturisire: imi da tircoale aproape in fiecare zi spaima ca voi fi concediat de la ziar.sefii imi reproseaza mereu ca scriu prea putin,foarte putin pentru un cotidian. bag de seama ca dupa fiecare - aproape fiecare - articol ecourile sint bune. asa ca imi zic \"baiatule, te mai lasa astia in pace, vreo saptamina nu te dau afara!\". azi s-au implinit doi ani de spaime din astea, saptaminale.si ar mai fi ceva... la fiecare reportaj scris in ziar traiesc frustrarea ca am lasat pe margine povesti intregi, aflate in aceeasi documentare, povesti ce mor in carnetelul meu. groaznic a fost cind am scris despre Anina sau despre Mizil, unde n-am folosit decit un sfert din cele aflate pe teren. mi-ar placea sa scot o carte cu formele complete ale reportajelor, evident, nu atit de \"complete\" incit sa balteasca povestirea. da pentru asta imi trebuie ceva curaj. aprecierile voastre nasc in mine tocmai acest gind. si pentru asta va multumesc.

iti multumesc pentru aprecieri.
intr-o aparent alta ordine de idei, trebuie sa-ti spun ca aici te-ai apropiat de poezie.

bunicel. ar fi multe de spus. spre exemplu, o banalitate.., un truism de amiaza: ce mica e lumea...

iesiri imaginative neprelucrate, neverosimile. incoerenta epica. fragmentele lirice domina, incarca, incaleca, sugruma \"firul\" povestirii. firul, de altfel, nu exista. secvente minore daruite cu prea mult spatiu. caz clasic de \"autor sensibil si entuziast\", cum spun criticii platiti cu doua beri, inainte de o lansare la Buhusi.

m-as bucura daca ai putea sa-ti dai o parere, onesta, asupra citorva dintre productiile mele!. remus radu