Poezie
Cuvinte de iubire
2 min lectură·
Mediu
Stau trist cu ochii înlăcrimați,
Și privirea spre poza noastră,
Când noi eram îndrăgostiți,
Și-ți dedic o floare-albastră,
Inima-mi bate cu mare bucurie,
Când îmi amintesc de noi doi,
Acum viața-mi o mare incurie,
Că nu mai suntem amândoi.
Sufletul mă doare și inima-mi plânge,
Că amorul nostru acum-i ca și nisipul,
A reușit ca iubirea de-a ne-o învinge,
Dar acum, persoana și-a atins scopul,
Mă doare și mi-e tare dor te tine,
Jună pură, îmi ești în gând și minciună,
Te vreau lângă trupul unde ți-a fost bine,
Și numai lângă inima mea cea bună.
Ce cuvinte aș mai putea să-ți spun,
Că voi fi mereu cu gândul la tine,
Mi-e dor de tine și sufletul tău bun,
Fără tine, nu-mi este deloc bine,
Mi-e dor tine, mi-e dor de noi,
Mi-e dor de viața noastră mare,
Vreau să fim numai amândoi,
Ce destinul ne face o chemare.
Îmi doresc mereu de la tine,
Ca să fim mereu împreună,
Să stai tu, numai lângă mine,
Știu că inima ta îi tare bună,
Ai vrea să mai fii cu mine
Să-ți arăt adevărata iubire ?
Asta depinde numai de tine,
Dacă pentru mine mai e iubire.
( 2011, 26 martie )
002.360
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Razvan Claudiescu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 201
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 33
- Actualizat
Cum sa citezi
Razvan Claudiescu. “Cuvinte de iubire.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/razvan-claudiescu/poezie/13975784/cuvinte-de-iubireComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
