Poezie
Steaua
1 min lectură·
Mediu
*
Sunt la fereastra mare,
Care privesc spre mare,
Razele soarelui de dimineață,
Seamănă ca și-o mică ceață.
Năvălesc în marea sărată,
Și puțin cam supărată,
Acest peisaj dintr-un tablou,
Desenat de un mare erou.
În oglinda mării zăresc ceva,
Nu, distinct decît păsări cîteva…
Care zbura deasupra apei,
Ca de obicei.
**
A mea stea se plimbă prin nori,
L-am botezat cu numele Fior,
În care mitititelul zgîrie nori,
Și neavînd viață-mi e un frățior.
El nevăzîndu-mi că-l privesc,
Spre cerul albastru împărătesc,
Pentru Fior steaua rebelă,
Îndrăgostit de-o stea femelă.
Femela-stea lucea atît de tare,
Lui Fior inima-i batea atît de tare,
Chiar dacă era o stea și nu avea,
Dar Fior foarte mult o iubea.
Trecură unu, trecură trei,
Zilele ca anii foarte grei,
Ca steaua-femelă să-l accepte,
Că iubirea lui-i sinceră cu fapte.
Nunta lor a ținut anii la rînd,
Printre norii albi ca un gînd,
Oamenii murea și alții se nășteau,
Nunta lor tot mai continuau.
***
Multe steluțe au adus pe cer,
Vîntul suflă puternic în aer,
Fericiți sunt cu ai lor copii,
Și sunt micuți și foarte scumpii.
( 2010, 16 octombrie )
001224
0