Crap Show - Nu sodomizați poneii roz

Calu’ stă tolănit pe canapea, cu capul rezemat în palmă, răsturnat peste reazem. Poartă un maiou alb și o pereche de jeans decolorați. În picioare are bocanci. Părul negru, lung până la umeri, drept și unsuros, îi cade neglijent peste față. Pe măsuța de lângă el are o sticlă de bere plină pe jumătate. E un tânăr înalt, longilin, cu o expresie de nesfârșită plictiseală întipărită pe figură. Lângă el, Piciu’, mic de statură, îmbrăcat ca un maniac al hip-hop-ului, hanorac, pantaloni largi și bascheți, cu o caschetă de baseball în cap, întoarsă la spate, privește țintă ecranul televizorului care împrăștie o irizație albăstruie prin camera scufundată în semiîntuneric. Are o față rotundă cu ochi mici. Deși nu se vede, are părul tuns scurt, ca la pușcărie, și o barbă incipientă, rară și cu goluri, care îi acoperă mai mult bărbia. Între picioare are și el o sticlă de bere, din care nu se vede să fi băut decât câteva înghițituri, lângă un castron plin cu coji de alune în care, din când în când, mai scormonește după câte ceva de ronțăit. Nu a scos un cuvânt de câteva săptămâni. Păduchele Flaușat apare din obscuritate și se așează lângă Piciu’. E îmbrăcat aproximativ ca acesta. Cască adormit și se șterge cu dosul palmei la ochi. Poți citi pe fața lui că e inteligent ca un viezure. Claia de păr cîrlionțat care i se înfoaie în creștet nu poate să ascundă sub cutia craniană decât o minte cu adevărat creață. Păduchele Flaușat pescuiește sticla cu bere dintre picioarele Piciului, trage un gât, face o gargară cu capul răsturnat pe spate, își clătește gura, apoi scuipă în dreapta sa, lângă canapea. Privește apoi spre televizor vag contrariat. Păduchele Flaușat: Whatta fuck is this? Calu’ nu-i răspunde imediat. Își aprinde mai întâi o țigară, trage un fum, face o mutră acră, iritat de fumul care-i arde gâtlejul, apoi schițează un gest de evidență cu palmele. Calu’: Ce se vede că e? Păduchele Flaușat: Un ponei cu un os înfipt în cur. Da’ ce-i cu zvastica aia pe bucile lui? Calu’ își suge fumul adunat în cavitatea bucală înainte să de verdictul. Calu’: E o ironie. Păduchele Flaușat întoarce capul spre el, își mijește ochii și scoate un „ha?” de nedumerire. Calu’: Așa a zis Patapievici. Spune multe despre lumea în care trăim. Păduchele Flaușat: Asta tot Patapievici a zis-o? Calu’: Nu. Asta a zis artista care a creat acest monument de... tâmpenie. Păduchele Flaușat: Mahn...! Whatta crap! N-am mai citit nimic de Patapievici de la Omul Recent încoace, dar mi se pare mie, sau a luat-o urât de tot pe ulei? Calu’: N-a luat-o pe ulei. Doar s-a băgat în rahatul ăsta cu arta și acum trebuie să se justifice. Păduchele Flaușat: Da, și o face ca un găozar de politician. Calu’: Trebuia să rămână la filozofie. Cel puțin asta e moartă și îngropată demult. Nu mai au cum s-o profaneze. Știi care e cel mai falimentar domeniu din țara asta de căcat, după politică? Păduchele Flaușat: Hm? Calu’: E arta. Arată cu țigara spre ecran. Calu’: Îl vezi pe Nietzsche ăla cu plete de lângă Patapievici. Ãla e un sublim pictor care mâzgălește cu creta niște pereți cenușii. Face un fel de caricaturi infantile cu mesaj moralizator, firește, pe teme europene (schițează cu degetele un gest de ghilimele) și încasează burse de la UE pentru rahaturile alea. Păduchele Flaușat: Mahn.... Whatta crap! Calu’: Pure crap! Păduchele Flaușat: Institutul ăsta cultural român pare ca o primărie de țărănoi tupeiști care smântânesc finanțări groase cu studii de fezabilitate. Calu’: Exact ca arta lui Nietzsche ăsta. E un studiu de fezabilitate care se încheie cu concluzia: nu e fezabil. Păduchele Flaușat: Sau pur și simplu „nu e”. Calu’: Exact. Mai trage un fum de țigară. Calu’: Știi de ce e falimentară arta în România. Păduchele Flaușat: Hm? Calu’: Pentru că e de stat. Păduchele Flaușat: De stat? Cum adică de stat? Calu’: Adică e girată de tot felul de instituții, de Uniunea Scriitorilor, Institutul Cultural Român, Direcția de Cultură de la pizda mă-sii, căminul cultural de la mama dracului, ansamblul floare înfiptă-n cur și așa mai departe, în care parazitează toți acești artiști( face cu degetele semnele de ghilimele) care se promovează pe ei înșiși și căcaturile lor, se laudă reciproc între ei, se bat prietenește pe spate și mai încasează niște bani de la buget, sau de la vreo sponsorizare pentru o carte pe care o scot la editura proprie, pe care tot ei o cumpără. Nu există un public pentru artă și de aceea arta e doar un muribund care este ținut artificial în viață. Și la adăpostul acestei artificialități își duc existența la căldurică o grămadă de parveniți, niște nulități la fel de artificiale ca și sistemul în care funcționează. Păduchele Flaușat: Dar și pe timpul comuniștilor arta era susținută de stat și pe atunci prospera, cel puțin într-o vreme. Calu’: Da, dar atunci exista totuși un public, pentru că la televizor nu era decât Maria Mirabela și Luminița, și toată lumea se plictisea de moarte cu tezele congresului al nu știu câtelea. Acum toți țăranii se mulțumesc să și-o frece, închipuindu-și că-și dau drumul pe fața Laurei Andreșan sau... Care-i aia cu țâțele cele mai mari? Piciu’ se trezește brusc și scoate primul cuvânt de câteva săptămâni. Piciu’: Nicoleta Luciu! Calu’: Nu, nu, nu! Ailaltă, că asta acum e gravidă? Piciu’: Mama Natură. Calu’: Nu, că asta și le-a micșorat. Păduchele Flaușat tresare și face o mină stupefiată. Păduchele Flaușat: Cum? Calu’: Da. Păduchele Flaușat: Mahn...! Whatta crap! Calu’ pleznește enervat din degete. Calu’: Care-s târfele de servici acuma? Piciu’: Laura, Simona, Monica, Nuți, Anna, Cosmina, cealaltă Simona, Oana, celaltă Monica, Andreea, Alina, Mihaela, Cristina, Elena, Corina... Păduchele Flaușat și Calu’ îl privesc preț de câteva secunde încruntați. Calu’: Cred că le-ai cam încurcat. Oricum, nu contează. Ideea e că toată laba asta culturală, și nu mă refer aici la cultură( face un gest de ghilimele cu degetele) ci la tot spectrul informațional, epuizează resursele, astfel încât nu mai există nici capacitate creative, nici forță din partea bulangiilor de a parcurge o creație adevărată de orice fel. Decât să te chinui să citești niște fraze dificile, e mult mai ușor să te zgâiești la o crăcănare. Păduchele Flaușat: Whatta crap! Calu’: Pure crap. Își stinge țigara pe reazemul canapelei și trage un gât de bere. Calu’: Știi însă ce e și mai ridicol decât poneiul sodomit înfățișat ca operă de artă? Păduchele Flaușat: Hm? Calu’: Reacțiile. Atât publicul cât și artiștii ăștia( face cu degetele semnul de ghilimele) sunt atât de lipsiți de imaginație, încât nu sunt în stare să marșeze pe alte teme decât răsuflatul și obositul nazism și anti-semitism, și holocaust, și hai să facem o lume mai bună pentru femei, și să vorbim negrii de bine... Păduchele Flaușat: Comunismul, la noi. Calu’: Comunismul. Păduchele Flaușat: Terorismul. Calu’: Terorismul. Nu sunt în stare să se raporteze la ceva decât folosind un spectru limitat de instrumente. Ori ești de stânga, ori ești de dreapta, ori ești homofob, ori ești misogin, sau nazist, sau antisemit, sau mai știu eu ce alt căcat. Nu poți fi un gigi care fierbe un ou dimineața, își toarnă o cafea cu lapte, se așează pe canapea și se minunează de toate rahaturile din lumea asta. Păduchele Flaușat: Nimeni nu e în stare să zică: Whatta crap, man! Calu’: Exact. Nuuuuuuuuuuu! Hai să folosim niște termeni uzanți cu aspect elevat, ca să nu zică lumea că „noi proști”. Păduchele Flaușat: Whatta crap! Calu’: Pure crap. Rămân amândoi tăcuți o vreme. Apoi Păduchele se întoarce către Piciu’. Păduchele Flaușat: Ãsta micu’, unde-i berea mea, mă? Piciu’ nu răspunde. Privește nestingherit la televizor, scormonește în castron după niște alune, nu găsește nimic, așa că se apucă și ronțăie niște coji. Păduchele Flaușat: Institutul ăsta cultural nu e ăla care are un purtător de cuvânt care bea pișat? Calu’: Și ce? Doar sunt atâția mâncători de căcat. De ce să nu bea și el niște pipilică? Păduchele se scarpină cu amândouă mâinile în claia de păr din cap. Păduchele Flaușat: Mahn...! Toată chestia asta cere niște iarbă. Fă o țigară. Calu’: N-am. Păduchele Flaușat pufnește cu ciudă și se trântește pe spate. Se scarpină la prohab. Păduchele Flaușat: Atunci, eu mă duc să mă culc. Se ridică și iese. Calu’ către Piciu’: Dă pe Porno Week.