Invitație la cină

Scena 1: E seară într-un mic oraș de provincie. Personajul 1, îmbrăcat cu o pereche de jeans drepți și o haină scurtă cu gulerul ridicat, parcurge agale străzile puțin aglomerate, cu mâinile înfundate în buzunarele hainei. Are un păr bogat, negru, și e ceea ce ar putea fi numit un exemplar arătos. Intră într-o alimentară mică de cartier, oprindu-se în fața vânzătoarei. Cere un pachet de țigări. Vânzătoarea, o tânără cu o atitudine insolentă, cu părul blond prin în coadă la spate, mestecă gumă și, după ce-l servește, îl măsoară lung din priviri, cu mâna stângă proptită în șold. Vânzătoarea: Zece lei și 35 de bani. Personajul 1 plătește zâmbind și deschide pachetul, extrăgând din interior o țigară. O bate ușor în cap și și-o introduce între buze. Personajul 1: Ești nouă pe aici? Nu te-am mai văzut. Vânzătoarea răspunde sec, cu un aer înțepat: Nu. Personajul 1 își aprinde țigara, privind spre standul de gumă de mestecat. Vânzătoarea, cu același aer înțepat: În această unitate nu se fumează. Personajul 1 o privește, în timp ce femeia îi arată un indicator cu anunțul “Fumatul Interzis”, ridicând din sprâncene. Personajul 1, trăgând un fum prelung: Se pare că nu. Personajul iese din magazin, zăbovește câteva clipe în prag, mai trage un fum și se îndepărtează apoi agale. Scena 2: Personajul 1 ajunge într-un cartier de locuințe aflat la marginea unei zone împădurite. Aruncă chiștocul de țigară și intră într-o scară de bloc. Se oprește în fața cutiilor poștale, unde caută un anumit nume, apoi urcă pe scări. Își dă sema că nu vede nimic pe întuneric și se întoarce, bâjbâind după întrerupătorul de lumină. Ajunge în fața unei uși unde încearcă să sune la sonerie, dar aceasta rămâne tăcută. Așa că bate în ușă, în timp ce extrage încă o țigară din pachet și și-o introduce între buze. Ușa se deschide în timp ce Personajul 1 își aprinde țigara și în cadrul ei apare Personajul 2, un bărbat nu foarte înalt, dar cu o constituție solidă, tuns cazon, îmbrăcat într-un combinezon de camuflaj, cu bocanci în picioare și fața acoperită de o unsoare neagră. Personajul 1 tresare pur și simplu la vederea Personajului 2. Personajul 1, exclamând în timp ce temporizatorul sistemului de iluminat de scară stinge lumina, scufundând totul în întuneric: Ce dracu… Personajul 2: Pe unde umbli? Credeam că nu mai vii! Personajul 2 se întoarce și dispare în întunericul din interiorul apartamentului, lăsând ușa deschisă pentru ca Personajul 1 să intre. Personajul 1 intră, închide ușa și începe să bâjbâie prin beznă, izbind cu picioarele un obiect neidentificat. Personajul 1: De ce nu aprindeți lumina? Faceți economie? Personajul 2, de undeva din interiorul apartamentului: Ne-au tăiat-o. Au bătut la ușă acum vreo oră. Personajul intră într-o bucătărie de mărime medie unde o femeie tânără, rotundă, cu o expresie de seninătate așternută pe figură, coase o haină așezată pe un pat țărănesc de lemn, la lumina unui opaiț, cu un băiețel cuminte așezat în dreapta ei. Personajul 1: Servus, Mariana. Femeia îi zâmbește tăcută și se întoarce la lucrul ei. Personajul 1 se apropie și ciufulește părul moale al băiatului. Personajul 1: Ce mai faci, Paulică? Personajul 2 apare în bucătărie cu o arbaletă cât toate zilele proptită în șold și ridicată în sus, cu o lanternă de cap fixată pe frunte. Personajul 1, exclamând pentru a doua oară, orbit de lumina lanternei: Ce dracu’… Hei, nu cumva e încărcată chestia aia? Personajul 2: Cică, ne întreabă: Aveți lumină? Și Mariana: Nu! Iar ei: Păi, noi v-am tăiat-o. Sunteți restanți la plată de trei luni. O seară plăcută. Personajul 1, trăgând un fum: Mmm.... Personajul 2, întinzând spre el degetul: Și vezi că e a doua oară când invoci pe dracu’ în seara asta. Asta e o casă de oameni cinstiți. Mariana crede în Dumnezeu. (Tace o vreme, privindu-l drept în față și apoi urmează): Și stinge dracului mizeria aia, că ne îmbolnăvești pe toți. Mariana nu suportă fumul de țigară. Personajul 1: Ooooo! Scuze. Personajul 1 stinge țigara în chiuvetă și caută câteva momente un loc unde să o arunce, în timp ce Personajul 2 dispare din nou în interiorul apartamentului. Cum nu găsește găleata de gunoi, o lasă în chivetă. Apoi o ia după Personajul 2, ghidându-se după lumina lanternei. Intră într-un dormitor unde-l găsește, cu arbaleta în mână, în fața patului pe care sunt înșirate în ordine: o lance confecționată cu o lamă de cuțit legată în vârful unui par strâmb, un cuțit de vânătoare bowie cu lama vopsită negru, o macetă confecționată dintr-o bucată de tablă galvanizată, tăiată parcă pentru a imita conturul unei balene, fixată într-un mâner de lemn învelit în leucoplast, o toporișcă cu lama vopsită roșie și un arc pentru săgeți confecționat stângaci dintr-o bucată de lemn necojit. Personajul 2: Ce alegi? Personajul 1, destul de nedumerit: Credeam că m-ai invitat la cină. Personajul 2: Da! Dar, mai întâi, trebuie să facem rost de cină. Scena 3: Personajul 2 coboară scările cu arbaleta în mâini, urmat de Personajul 1, ocupat să-și aprindă cea de a treia țigară. Personajul 1: Iar ți-ai dat demisia. Hâ? Personajul 2, cu năduf: Dă-i în pizda mă-sii! Cei doi se intersectează pe scări cu o femeie de aproximativ 45 de ani, foarte corpolentă, urmată de un bărbat minion, subțire, de aproximativ 50 de ani, gârbovit sub greutatea a două plase voluminoase care-i atârnă în mâini. Femeia se dă la o parte din calea celor doi, care se strecoară anevoie pe lângă ea, frecându-se de pântecul și sânii ei voluminoși. Femeia bânguie un “ bună seara” anemic, cu ochi căscați la fața acoperită cu cremă de ghete a Personajului 2 și la arbaleta pe care o ține în mâini. Acesta nu-i dă nicio atenție, iar Personajul 1 doar o privește în timp ce trece pe lângă ea, fără să-i răspundă, de asemenea, la salut. Femeia își reia urcarea, privind în spate la bărbatul care parcă se prelinge pe lângă ziduri ca o fantomă. Femeia, cu voce joasă și surescitată: Ai văzut? Ai văzut? Bărbatul, într-un târziu: Da, dragă. Am văzut. Femeia, făcându-și o cruce mare cât toate zilele, încet: Doamne, Dumnezeule! Să ne ferească de nebunul ăsta! Personajul 1încetinește în spatele Personajului 2, înclinându-se peste balustradă, privind în sus spre cei doi, apoi se grăbește să-l ajungă din urmă. Scena 4: Personajele, ajunse undeva în spatele blocului, traversează un teren de minifotbal, improvizat pe un spațiu verde; Personajul 2 cu arbaleta sprijinită de umăr, Personajul 1, fumând cu o mână în buzunarul de la pantalon. Personajul 2: Oricum, cine dracu’ ar fi vrut să lucreze acolo? Un salar de căcat. Muncă multă, bani puțini. Un găozar de șef, isteric și plin de ifose ca o târfă ahtiată de putere. Îmi venea să-i dau dinții să și-i înghită. Personajul 1: Și de ce nu i-ai dat? Personajul 2, schițând un rictus în colțul gurii: Pentru că e ilegal. Personajul 1: Ilegal? Să vânezi căprioare noaptea nu e ilegal? Personajul 2: Nu, atâta timp cât tu și vânatul beneficiați de șanse egale în jocul supraviețuirii. De aia am cumpărat arbaleta asta. Când rostește cuvintele, Personajul 2 ridică arma vertical în sus și, neatent, apasă trăgaciul care propulsează săgeata spre înaltul cerului, dispărând în întuneric. Personajul 1, privind îngrijorat în sus: Dumnezeule! Unde s-a dus? Privește spre Personajul 2 care, cu ochii îndreptați spre cer, ridică indiferent din umeri, ceea ce-l face pe Personajul 1 să execute un dans panicat și haotic, încercând să se ferească de săgeata care urmează să se întoarcă. Într-un târziu, săgeata se înfige în pâmânt la un metru de Personajul 2, exact în locul în care cu câteva clipe înainte se afla Personajul 1. Personajul 2: Uau! Era cât pe ce să spun că te agiți degeaba ca o găină beată, dar dacă a-i fi rămas pe loc, te-ar fi trăsnit taman în creștetul capului. Personajul 1, strigând sarcastic: Crezi? Personajul 2, cu ingenuitate: Da. Personajul 1: Ok! Eu m-am cărat acasă. Personajul 1 se întoarce și se îndepărtează încet. Personajul 2, în urma lui: Stai , mă. Hei! Personajul 2 tace câteva momente, căutându-și cuvintele, în timp ce Personajul 1 se îndepărtează. Personajul 2: Nu te lăsa înfrânt, omule! Suntem împreună în rahatul ăsta. Tu și cu mine împotriva acestei lumi de târfe și eunuci. Nu e vina noastră. Doar ne-am născut în secolul nepotrivit. În Roma antică am fi fost gladiatori acoperiți de glorie. În Sparta am fi condus falangele. Nu e nevoie să înghițim rahaturi din partea nimănui. Personajul 1 se oprește zâmbind și îl privește neîncrezător, trăgând din țigară. Personajul 1: Sper numai să nu fie o vânătoare de oameni. Am văzut un film foarte prost pe tema asta. Unul dintre personaje avea o arbaletă exact ca aia. Personajul 2, făcând un gest cu mâinile într-o atitudine gen “cine, eu?”. Personajul 1 revine lângă Personajul 2 și împreună pornesc agale spre pădure. Personajul 2, auzindu-se încet în timp ce amândoi se îndepărtează, filmați fiind din spate: Am văzut și eu filmul ăla. Doar că acolo eunucii erau ăia cu arme. Iar testiculul era Ice T. Să ucizi din plăcere e o perversiune. Năstase și Țiriac sunt niște fătălăi. Scena 5: Cele două personaje, filmate din față, mergând agale de-a lungul unui canal de deversare a rezidurilor ce marchează limita zonei industriale. Personajul 2: Totul se rezumă la procurarea mijloacelor de existență. Hrană și adăpost. Tace gânditor un moment, după care completează: Personajul 2: Și păsărică... pentru perpetuarea speciei și... confort existențial. Personajul 1: În ordinea asta? Personajul 2 îl privește circumspect câteva clipe. Personajul 2: Well, e greu de determinat cine deține primatul. Autoconservarea sau conservarea speciei. Înclin să cred că prima, dar, firește, păsărica nu e un factor de ignorat. Poate chiar dimpotrivă.(zăbovește un moment) Ar putea fi unul major determinant.(încă un moment de gândire) Dar, până la urmă sunt interconectate. Fără hrană și adăpost, canci păsărică.(tace un moment, apoi...) Păsărica e un parazit. Personajul 1: Papini. Personajul 2: Yep! Dar el era un om sfârșit. Personajul 1: Și atunci nu se pune? Personajul 2: Nu văd de ce nu. Dar păsărica ar avea probabil ceva de obiectat. Personajul 1: Nu are întotdeauna ceva de obiectat? Tac câteva momente, iar Personajul 2 escaladează un mal de pământ pentru a culege un măr dintr-un pom, apoi revine lângă Personajul 1. Personajul 2, mușcând cu sete din măr și mestecând cu un mormăit de satisfacție: Vezi? Despre asta vorbesc. Întoarcerea la natură. Acolo unde un animal puternic, rapid și inteligent face diferența, iar gușatul cu burta atârnând peste centură ar fi primul sacrificat, și grăsimea lui ar fi folosită la aprinderea focului. Personajul 1, circumspect, sugând în continuare din țigară: Șeful tău era, așa, mai pachidermic? Personajul 2: Neh. E subțire și delicat ca un fătălău emo, dar e nepotul patronului care parcă e ceva venit direct de la troacă. 120 de kile de untură de cea mai înaltă calitate. De aia și-a luat un Hummer care să-i susțină deplasamentul. Nu contează că 90% dintre angajații lui nu au cărți de muncă și n-au semnat în viața lor un stat de plată. El e prosper și fericit ca un porc care se scaldă în mocirlă. Tac amândoi câteva momente. Personajul 2: Banii au pervertit totul. Bucăți de hârtie fără valoare intrinsecă pe care nici măcar nu le poți mânca. Cu care însă poți să cumperi orice, de la roșii cu gust de castraveți, apă cu zahăr și caramel transformată în vehicul al mântuirii și, în general, orice aromă cu gust de aromă, până la... păsărică. Personajul 1: Și conștiințe morale. Personajul 2: Da! Sufletul și binecuvântarea domnului nostru Iisus Christos. Și valoarea lor poate fi exprimată în unitate monetară și tranzacționată la bursă. Personajele ajung la capătul terasamentului de pe malul canalului și escaladează digul de pământ, dincolo de care se întinde o cultură de grâu care lucește palid aurie în lumina fantomatică a lunii care a răsărit dintre câteva formațiuni translucide de cumulonimbus. Personajul 2, trăgându-și sufletul și făcâd un gest de admirație: Aaah! Dar nu poți cumpăra asta. Personajul 1, nu foarte entuziasmat, scoate încă o țigară din pachet, pe care și-o introduce între buze, și o aprinde cu bricheta cu benzină. Personajul 1, după ce trage tacticos un fum : Chestia asta n-o puteam face ziua? Personajul 2, prefăcându-se uimit: Nu! Animalele umblă noaptea. Mai ales în apropierea aglomerațiilor urbane. Trebuie să le prindem la adăpat. Personajul 2 o ia înainte direct prin lanul de grâu. Personajul 2, făcând un gest cu mâna în față: Rako Potok e în direcția asta. Personajul 1, care a rămas pe loc în urmă: Rocopotoc? Personajul 2, oprindu-se și întorcându-se spre Personajul 1: Da! Unde era să se înece Grasu în apă până la coaie! Când l-a împins Fane! Nu mai ți minte?! Personajul 1 duce țigara la gură, trage un fum și privește aiurea undeva în zare. Personajul 2: De unde lua Grasu toate broaștele și gușterii și le ascundea în cutii cu iarbă sub pat, până le găsea mă-sa și le arunca pe fereastră! Personajul 1 îl privește circumspect, trăgând din țigară. Personajul 1, după ce aruncă pe gură un fuior de fum cenușiu: Ce-i asta? O reeditare a copilăriei noastre pierdute? Personajul 2, aspru: Mișcă-ți curul! Nu vânezi, nu mănânci! Personajul 1 pornește după Personajul 2 care a luat-o înainte, și grăbește pasul ca să-l ajungă din urmă. Personajul 1, în timp ce amândoi se îndepărtează, filmați fiind din spate: Și ce mai știi de Grasu? Personajul 2: Aaaaa! O duce ca un belfer. Bișnițar. De trei ori mai gras. Arată ca un monument închinat arterosclerozei. Scena 6: Personajele, filmate din față, în unghi ascuțit, au traversat lanul de grâu și ies într-o cărare ce coboară în drum. Personajul 2, continuând parcă o discuție ce a avut loc între timp: Problema e că banii dețin autoritatea. Firește, există un fel de democrație, libertăți individuale, libertate de expresie, dar până la urmă banii cumpără orice, inclusiv puterea. Așa că lumea se împarte între o minoritate de îmbuibați prosperi care parazitează o majoritate de sclavi salahori. Personajul 1: Bine... Așa e la noi. Personajul 2: Așa e peste tot. Doar că la noi e mai evident, pentru că sistemul e putred până în măduva oaselor.(după câteva momente de tăcere) Crezi că întâmplător o nație de grăsani îndopați cu hamburger-i a bombardat niște sfrijiți care se șterg la cur cu pietre în Orientul Mijlociu? Personajul 1 se apropie de un curs temporar de apă care îi blochează accesul l-a drum. Se pregătește să sară, când, din boscheții de pe marginea drumului, țâșnește o pasăre care zboară printre cei doi. Personajul 1, derutat, execută o jumătate de salt și aterizează în patru labe în baltă. Se ridică imediat în picioare și iese înapoi pe mal cu pantofii, pantalonii și mânecile hainelor leoarcă. Personajul 1: În paștele mă-sii! Inspectează pagubele, dându-și seama că mai are încă țigara udă între degete. O aruncă și încearcă să scape de apă, scuturând din mâini și lovindu-și pantalonii cu dosul palmelor, în timp ce Personajul 2 îl privește impasibil. Personajul 1: Ce dracu a fost asta? O bufniță? Personajul 2, privind în direcția în care a dispărut pasărea: Neh! Cred că era un fazan. Personajul 1: Un fazan? Și de ce n-ai tras în el? Personajul 2: N-am avut timp pentru o lovitură sigură și nu vreau să pierd săgeata. Nu am decât una. Personajul 1, cu stupefacție: N-ai decât o săgeată? Ai plecat la vânătoare cu o singură săgeată? Personajul 2: N-am avut bani decât de-o săgeată. Să știi că jucăriile astea sunt destul de costisitoare! Personajul 1, încercând să înțeleagă: Stai puțin. Ți-ai dat demisia și cu ultimii bani ai cumpărat o arbaletă și o săgeată? Personajul 2 schițează o ușoară ridicare din umeri. Personajul 1: What are you? Some kind an idiot? Se întoarce și din doi pași sare peste băltoacă și se oprește în mijlocul drumului, privind înapoi către Personajul 2. Personajul 1: Ce faci, vii? Personajul 2 traversează la pas balta, tropăind prin apă cu bocancii impermeabili, în timp ce Personajul 1 îl privește dezaprobator, apoi încearcă să mai scape de umezeala din haine. Scena 7: Personajele au intrat în pădure, înaintând la pas ca într-o plimbare prin parc. Personajul 1 este evident indispus de hainele ude. La fiecare pas se poate auzi apa clipocind în pantofii uzi. Scoate pachetul de țigări și își aprinde una, în timp ce Personajul 2 își continuă disertația filozofică. Personajul 2: Omul pervertește natura. E singura specie din regnul animal capabilă de artificialitate. Și nu mă refer aici la mai știu eu ce militantism ecologist răsuflat. E vorba de un univers în interiorul UNIVERSULUI, din beton și asfalt... și plastic, cu prioritate de dreapta și... codul bunelor maniere. ( tace câteva momente, apoi revine). Cu femei care încearcă să fie bărbați în locul bărbaților, care sunt castrați și obligați să devină femei în locul femeilor. Cu toți homunculii ăștia complexați, care vor să ți se urce în cap și să te supună voinței lor, ca niște muieri isterice, ahtiate de putere. Personajul 2 tace câteva momente, în timp ce Personajul 1 fumează gânditor. Personajul 2: Așa se perpetuează o autoritate a slăbănogilor. A târfelor corupte. Personajele, scăldate în lumina argintie a lunii, ies în liziera pădurii, dincolo de care se întinde un teren vast, golaș, acoperit în mare parte de gunoaie, moloz etc. Personajul 2 privește zâmbind către Personajul 1 care fumează imperturbabil. Personajul 2: Mai ții minte? Personajul 1 îl privește neutru, scoțând rotocoale de fum cenușiu pe gură. Personajul 2, încântat: Aici era depozitul de cauciucuri. Mai știi când a luat foc? Personajul 1 nu răspunde. Personajul 2: Aaaaaaa! Tu nu erai. Dar știi că Dodo l-a aprins? Același joc la Personajul 1. Personajul 2: A vrut să dea foc unui cauciuc și, pentru că nu prea ardea, a turnat gaz pe el. Și pe urmă n-a mai putut să-l stingă. Nu-mi venea să cred când s-au aprins și celelalte. Era un zid de flăcări roșii. Și, deasupra, cerul era negru ca smoala de la atâta fum. Am fugit când au început să se audă mașinile pompierilor. Deodată, se aude un lătrat amenințător de câini care par să se apropie, și expresia Personajului 2 se schimbă instantaneu. Personajul 2: Shit. Am uitat de ciobani. Personajul 1, deodată trezit din letargie: Poftim? Personajul 2, cu voce ridicată: Am uitat de ciobani! Au o stână pe aici, unde vin primăvara. Au niște câini cât vițeii. În timp ce Personajul 1 privește încruntat înainte, Personajul 2 a pornit deja înapoi. Personajul 2: Fugi! Personajul 1, întorcându-se către Personajul 2: Poftim? Personajul 2: Fugi, la naiba! Personajul 2 a luat-o deja la goană în timp ce Personajul 1, neîncrezător, mai rămâne până când dintre mormanele de moloz își fac apariția doi, trei dulăi mițoși. Personajul 1, aruncând țigara: La dracu! Personajul 1 o ia și el la goană, ajungându-l din urmă pe Personajul 2, care cu arbaleta în mâini aleargă ca un atlet, sărind peste obstacole. Personajele traversează arboretul și ies în partea cealaltă, într-o pajiște în pantă. Amândoi o iau la vale, ceea ce le mărește viteza. Câinii se aud însă tot mai aproape. Personajul 1, gâfâind ca o locomotivă: Folosește, dracului, arbaleta aia. Personajul 2: Poftim? Personajul 1, strigând: Trage în ei cu arbaleta? Personajul 2, după un moment de gândire: No way! Personajul 1, strigând: Cum? Personajul 2, strigând și el: Nu trag în câini. Personajul 1, scandalizat: Nu tragi în câini? Personajul 2, și mai tare: Nu trag în câini! Personajele ajung la un drum de pământ și, cotind spre dreapta, traversează și se afundă într un pâlc de stufăriș. De partea celaltă a stufărișului ajung într-o baltă cu apa până la genunchi, pe care o traversează poticnindu-se, căzând, ridicându-se din nou. Traversează balta, sar garduri de lemn ale unor case de pământ părăsite, intră într-un alt arboret. După o vreme, câinii nu se mai aud și personajele încetinesc ritmul goanei. În cele din urmă se opresc, gâfâind sleiți de puteri. Personajul 1, mai ales, pare aproape că se sufocă. Personajul 2, respirând greu: Cred că ne-au pierdut urma în apă. Personajul 1, îngânând: Nu trag în câini. Gâfâind, Personajul 1 scoate din nou pachetul de țigări, dar nu reușește să-și aprindă una, din cauza mâinilor trenurânde. O aruncă cât colo. Personajul 1: Unde dracu’ suntem? Personajul 2, după ce-și mai trage sufletul: Nu știu. Personajul 1, din nou scandalizat: Nu știi? Ce fel de vânător ești tu? Personajul 2 îl privește, făcât o grimasă. Personajul 2: Nu putem fii departe. Orașul e încolo. Dacă urmăm drumul, ieșim undeva. Personajul 1, neconsolat: Întoarcerea la natură? Ai fi mâncat de viu în natură! Nu nimerești fazanii, nu tragi în câini. Ți-ar putrezi oasele în pustietate.( tace câteva momente, respirând mai ușor) Ai auzit de adaptarea la mediu? E o lege universal valabilă... în orice univers, natural ori artificial. Te adaptezi, sau pieri! Tac amândoi, privind fiecare în altă direcție. Apoi, după o vreme... Personajul 1: Gata cu joaca. E timpul să ne maturizăm. Scena 8: Cele două personaje, filmate din față, se întorc pe drumul care duce la terenul improvizat de fotbal. Merg amândoi tăcuți, Personajul 2 aproape târând arbaleta din care n-a tras nicio săgeată. Personajul 1, cu haina încheiată și cu gulerul ridicat, cu pumnii înfipți în buzunarele pantalonilor, cu brațele lipite de corp, pare a suferi de frig. Deodată, Personajul 2 se oprește brusc și exclamă cu fața luminată: Personajul 2: WoW! Check this out! Cu camera de filmat orientată din perspectiva personajelor, vedem un godac rozaliu care s-a strecurat printr-o spărtură în gard din curtea unui gospodar, ca să scurme pământul în teritorii virgine și să mai înfulece niște iarbă proaspătă. Grohăie mulțumit, fără nicio grijă. Personajul 2, filmat din față în unghi ascuțit, lateral stânga, duce mecanic arbaleta la umăr, ochește scurt și trage fix în țintă. Godacul, străpuns lateral, în spatele umărului, în dreptul inimii, se prăbușește cu un guițat scurt. Personajul 2, scăpând arbaleta din mână, cu brațele deasupra capului, cu pumnii strânși, scoate un yeh! victorios și se repede la prada doborâtă, în timp ce Personajul 2 rămâne încremenit pe loc, cu gura căscată. După câteva momente își revine, și din buzunarul hainei scoate pachetul de țigări și își aprinde tacticos una, trăgând un fum prelung. Scena 9: Cele două personaje alături de Mariana și Paulică, în bucătărie, la lumina opaițului, mănâncă friptură de purcel cu cartofi copți. Personajul 1 a terminat și se lasă relaxat pe spătarul scaunului. Privește în stânga către copilul care înfulecă pofticios. Personajul 1: Cum e, Paulică? Merge? Paulică încuvințează tăcut, cu gura plină, cu o dâră de ulei scurgându-i-se pe bărbie. Personajul 2, părintește, ștergându-l la gură pe Paulică cu un șervețel: Mănâncă, mă, frumos! Personajul 1: Mă duc până la toaletă! Se ridică, iese din bucătărie, dar revine în scurt timp și se așează nemulțumit la loc. Personajul 2: Ce e? Personajul 1: Porcul ăsta a împuțit toată baia. Personajul 2: Ei, las că trece! Mai ia o porție. Trebuie să ne refacem depozitele de grăsime și să hibernăm până trece criza. Personajul 1 în schimb extrage o țigară din pachetul lăsat pe masă și face un gest să și-o aprindă. Personajul 2, enervat: Și mai lasă dracului mizeria aia! Mariana nu suportă fumul la masă! Personajul 1 privește spre Mariana care nu spune nimic, dar zâmbește senină ca o madonă. Personajul 1 bagă țigara înapoi în pachet și mai ia o porție de friptură cu cartofi copți de pe platoul din mijlocul mesei. Toți patru mănâncă, în timp ce apartul de filmat se îndepărtează și bucătăria devine tot mai mică, precum o celulă luminată într-un noian de întuneric. SFÂRȘIT