Lene
Orbecăind printre gânduri, Sper ca vântul să-mi aducă Doar un rând infirm de versuri. Dar el șuiera să-mi spuie Că fără pic de muncă, Pot să-mi bat în mână cuie.
Oboseală din nimic
Chiar nu știi Ce-am făcut în seara asta, De sunt așa de obosit? Nimic, absolut nimic. Da, chiar așa, am obosit, Stând degeaba, fără să fac Nimic, absolut nimic. Știi și tu ce tare
Ceață
E ceață, și ceața mă învăluie, Și pe mine, închis într-o odaie, Cu un pix în mână și în suflet Vâlvătaie. E ceață și ceața învăluie, Și-un străin, închis în altă odaie, Cu o scobitoare în
Colț Pustiu
La un colț de stradă goală, Un bătrân cu ochii-n ceață, Își lipi de carnea-i fleașcă Cea din urmă zdreanță. Și zâmbind cu împăcare Spre prea dureroasa viață, Trupul veșted își prăbuși Pe un
Eu sunt
Efemeră viață seacă, Undă slabă din abis. Stai puțin și mă așteaptă! Un răgaz de nu-mi vei da, Nemiloasa moarte rece Tâmpla mea va săruta.