îmi întindeam la uscat visele de catifea ieftină
și poveștile mamei despre feți-logofeți
pe perna duhnind a oțet aranjate fâșii...
o geografie a mațelor
clișeizate de poetul virusat de pe sobă.
dacă corpul meu n-ar avea prelungiri
m-aș putea raporta la peretele din fața mea
pe picior de egalitate...
dacă pleoapele mi-ar fi decupate
aș muri de fiecare dată când m-aș lua la întrecere
iubito, în interiorul meu îți pensezi gândurile,
tablouri pe mațe
zbârcită, îmi naști foetuși în stomac;
îi devorez cu pofta cu care
te-am devorat și pe tine odată când aveai aere de star
și
iubito nu pleca organe duhnind
pe scări călcam ochii
și-n dreapta stânga stomacul
ce ne digera pe toți distantați
îți fragmentez gândurile pentru
ultima oară te descompun și
prin venele tale
îngerii mei descompuși
colțurile camerei umplute
cu rochia
ce nu se mai sfârșește
sfâși-o adaugă-mi pe ea
ochii buzele dinții
cumpără-ți un polonic uriaș
mă las amestecată
aș vrea să mâncăm
mă înălțam pe picioroange cu pupile umflate de cer
cafenele de îngeri în fața unei beri jucau pe două suflete
unul trăgea sforile
alergam printre inimi tocate în bucăți
era o fabrică pentru asta
ochii lăsau dâre roșii albastre printre scaunele lichide
în schelete nu mai acoperă monștri luminile orbitoare
disecau pupilele verzi roșii ne luam la întrecere
cu copacii acoperișurile cu
fața lui cu formă impară îmi alerga prin stomac
sabia mânjită de-albastru scrijelea pe șirea spinării
într-un urlet de ziduri cu umbra stăteam la
taclale mă invitase să ne descoasem unghiile
îmi
îmi desprindea penele din coapsa
despuindu-mă până la măduvă
îmi descosea ochii din aripi
și îi răstignea în turme de lilieci
mă luptam cu iarba până la sânge
îi prindeam unghia ochiului
te desprindeai din frunze tomnatice
cu copitele crescute din unghii
gol așteptam să se facă verde
să pot trece dincolo de cuiele ochilor tăi
să le scot unul câte unul
ca pe niște fire de
Privesc de dincolo de tine
sub aripa prea împietrită a dorului...
În numele uitării îți resmnez cuvintele...
dansând pe umbre de stele
smulse din felii de vise
de la tarabă.
Cuvinte obosite
Se pierd sufocant
printre cioburile Tăcerilor noastre...
E atâta primăvară
Înșiruită între noi...
Doar culorile șoptite
Înghesuiesc silabele
între doruri și uitări...
Respir prin nervuri de frunze
Ce valsează Moartea peste nicăieri,
cu suflet flendurit de iubire diluată
fără formă sau culoare...
Sunt chiar Eu copacul speriat
ce se desgolește laconic de
Azi am încheiat legământul cu noaptea...
Am rugat-o să dăinuie în golul negru al ființei mele
Să cufunde într-un abis
prizonier în cioburi de oglinzi
urmele viselor de ieri;
Să