Poezie
03.09.2012
1 min lectură·
Mediu
Cărunta mea dorință de-a iubi,
De ce nu mori, să lași timpul să treacă
Printre grămezi de frunze putrezite,
Pintre copaci cu suflete-aurii?
De ce îmi lași divinul să se zbată
Împresurat de chinul tinereții
Ce imi rînjește negru pe sub pleoape?
De ce îmi hărăzești astfel de soartă?
De ce mă amăgești cu floarea lunii
Ce luminează pietrele funebre
Mințind o fericire fără margini
Ce-aduce moarte în sfîrșitul lumii?
De ce mă minți cu lirele celeste
Care îmi cîntă slovele de duh
Despre o dragoste nemărginită
Ce-o întîlnești în fire de poveste?
De ce-mi pictezi tablouri despre noapte
Scăldată-n viscol și-n miros de smirnă,
În cîntece de-o frumusețe rară
Care se sparg în amintiri și șoapte?
Dac-as putea, te-aș spînzura de cruce.
Ca să privesc cum horcăi în tăcere
Te-aș îngropa în valuri de pucioasă.
Vreau să ascult cum suflul ți se duce.
Însă nu pot; și-am să te car în suflet
Privind spre viitorul de otravă,
Și am să-ndur pumnalul sfîrtecînd
Speranța ce mi-a mai rămas în cuget.
00951
0