Poezie

Calator

1 min lectură·18 iunie 2002

Mediu

Praf si fum se ridicau la cer.

Mergea,soptindu-si c-a gresit

Cand si-a dorit doar roua si mister,

Caci viata i-a inchis cararea catre infinit.

Tu nu mai stii acum,trist calator,

Daca vei mai ajunge teafar la final,

Te-ntrebi in van ce-nseamna viitor,

Cand ai primit in piept cuvantul ei mortal.

Era frumoasa,imbracata-n alb,

In valuri,precum vraja oceanului in zori,

Si-i auzeai,ca-n visuri,glasul slab

Ce te-a vrajit si te-a facut sa zbori.

De ai cazut,cu aripile frante

Si ti-ai zdrobit si inima-ntr-un vis,

Azi treci pe drumul cu zapezi topite

Dorind un han ce-a mai ramas deschis.

Rasufla usurat,azi nu mai ai speranta

S-o porti in spate cu impatimire.

Nesigur si traind in ignoranta

Nu vei mai fi dator nici cu-o uimire,

Caci tot ce-a fost doar taina si mister

In chipul de fecioara-al vietii

S-a dezlegat cu un pumnal de fier

Ce ti-a ucis toti anii tineretii.

Sterge incet sudoarea-ti de pe frunte

Si mergi,cu Dumnezeu,spre nicaieri,

Prin praf si fum,la cer crescute,

Fara macar paine si apa sa mai ceri.

Ce-a fost candva,s-a dus pentru vecie,

Chiar tu ai fost un pasager prin timp.

Nu regreta,caci nu a fost sa fie,

E totul frunza-n vant,clepsidra cu nisip.

001.356

Ramaiana Pana. “Calator.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ramaiana-pana/poezie/20635/calator

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.