Raluca Oana Helgiu

E seară și e târziu. Cred că e trecut de ora 23,00. Nu am ceas de perete în camera mea, pentru simplul fapt că nu am chef să-l aud cum mă țăcăne la cap zi și noapte. Sunt un om foarte stresat și

Nu intri bine în România că și dai fără să plănuiești peste bucluc. Fără să vrei, în stația de autocare a Atlassib-ului apar așa din pământ din iarbă verde patru gelați grași ca niște butoaie.

Îmi pare atât de rău că familia mea nu mă înțelege. De câte ori mă duc la masă în pauza de prânz, se începe un scandal. Că n-ai pus lingura cum trebuie, că îți bați joc de ceea ce am construit

Deseori nici eu nu știu ce să cred despre mine. Mă simt atât de singură, deși sunt înconjurată de tot felul de prieteni. Prietenii familiei mele sunt: doctori, psihologi, psihiatri, ingineri,

Plec împreună cu mama mea la Spitalul de boli mintale. Până să ajungem să luam mașina care ne duce acolo, trebuie să schimbăm două troleibuze și două microbuze. Pentru mama mea, drumul este

Orele 19,00, sâmbăta seara, ,,Tănase”. De data aceasta n-am mai stat în primul rând. Am văzut ,,Ah, femeile!”. Textele au fost scrise de Mihai Maximilian. Regia: Bițu Fălticineanu. Cu: Stela Popescu

Niciodată nu am înțeles lucrurile așa cum ar fi trebuit ele să fie înțelese. Le-am interpretat așa cum am crezut eu de cuviință. De mică, am fost dusă la cabinetul mamei mele. Aici nu era dată să

Deseori mi-am pus întrebarea, care este de fapt diferența între Gott și Dumnezeu. Am ajuns la concluzia că ,,der Gott” cuprinde în structura lui un articol, o consoană, o vocală și încă două

Casa „Ștefan Baciu” și Fundația „Arania”, prin grupul „Caii verzi de pe pereți” vă invită joi, 03 decembrie 2009, orele 18.00 la evenimentul DE TOAMNÃ, la Casa Galbenă În lectura

Am 23 de ani. Așa îmi place mie să spun cui mă întreabă. Deja, de la vârsta asta am nevoie de un sprijin. Moral și poate chiar și material. Ciudat lucru, cuvintele acestea încep și pe limba germană

Zilnic simt alte lucruri. Mă sperie faptul că zi de zi trăiesc diferit. Ieri am plecat împreună cu familia mea în Poiana Brașov. Lucrul acesta l-au făcut ai mei pentru mine, ca să mă vadă fericită

Știu că sunt singură. Am această certitudine. Știu că nimeni nu e de partea mea. M-am săturat de atâta snobism, de atâta mizerie în suflete, de atâta răutate. Nu mai vreau să văd oameni pe lângă

Eu am avut parte până acum numai de obsesii. Alții au parte de suferințe. Care sunt oare de compătimit? Habar n-am. Poate mediocritatea. Sau poate că ea este de fapt cheia pentru a avea o viață

Simt că numai Dumnezeu poate să te abandoneze, restul oamenilor nu fac altceva decât să te părăsească, să-ți întoarcă spatele, sau să strâmbe din nas atunci când tu nu poți să-i vezi. Oamenii, nu

De câte ori mă gândesc îmi iau mai multe hârtii, creioane, culori negre, linii, triunghiuri, și gândurile îmi fug, fără să mă mai asculte. Departe de tot… Câteodată nici nu mai vreau să îmi

Plec la spitalul Mârzescu, la Buna mea. După ce cobor din troleibuz mai am de mers pe jos vreun sfert de oră. Cam mult, având în vedere că afară e frig. E o vreme de nici nu-ți vine să ieși din casă,

,,În Constituția lumii ar mai trebui inclus un drept, pe lângă cele deja existente: dreptul de a exista literar, de a debuta. Nu e ușor și nici la îndemâna oricui să scrie o carte fără a ști că ea

Aseară, mi s-a întâmplat un lucru pe care îl așteptam de atâția ani. M-am întâlnit cu un fost prieten Adrian C. care se însoară cu una, nici nu i-am reținut numele. El este acum în anul cinci la

Văd o scenă la Spitalul Județean din Brașov, pe care apoi am numit-o ,,ultima noapte a chirurgului Pălășan”, care se termina la 3,30 dimineața. Chirurgul Pălășan își dăduse jos mănușile din plastic,

Când intri în camera ei, vezi niște jaluzele rupte, pline de praf și pătate de soare. Niște perdele lungi până în pământ, brodate cu flori albe cât jumătate din palma mea. Pe masă văd o față de