Vedetă de Teatru Mic

D. A. este o vedetă fabricată în România. Cred că are vreo 50 de ani. Îi place să vorbească cu oamenii pe care nu-i cunoște. De acasă și până la Teatrul Foarte Mic asistă fără să vrea la tot felul de povești cu final neașteptat. Așa a fost învățată la teatru. Asta, când nu e obosită și terminată. Atunci, se sedează cu tot felul de antidepresive. Crede că-i folosesc la ceva. Pe stradă, unii o salută, o recunosc și îi cer autografe. De aceea, nu uită niciodată să se macheze. Să-și ascundă ridurile. Și vechile istorii. Prieteni, iubiți, amanți care i-au împrospătat viața pe când era mai tânără… Acum nu știu dacă se mai uită cineva la ea. Se trezește în fiecare dimineață la ora cinci, adică dis-de-dimineață. Se spală pe față cu apă minerală, adusă de la Valea Dracului. Ea zice c-o întinerește. Apoi, își unge fățuca cu tot felul de smacuri, aduse de prin Franța. Nu vrea să-mi dea multe detalii. D. își cremuiește fața, gâtul și mâinile cu o crèmă grasă mai mult de 15 minute. Apoi, își aplică fondul de ten, ca să nu i se mai vadă petele de pe chipul ei rotund. Își pune în valoare ochii verzi-albăstrui, vopsindu-și pleoapele în gri sau negru. Rimelul și-l trântește cu repeziciune pe genele blonde, firave, subțiri și catifelate. Mai multe straturi de rimel negru o fac să-și deschidă cu greu pleoapele îmbătrânite și prăfuite. După aceea, își ia pămătuful din cutia neagră, amețindu-l în fardul de obraz roșu închis și-l dă pe obrajii albi ca laptele. Nu uită să-și dea și pe gât cu fond de ten, tocmai pentru a nu se observa diferența între față și restul… D. A. nu este altceva decât o vedetă obosită, tristă, plictisită…,așteptând rolul care o mai poate salva de la indiferență. Poate că printre foștii ei amanți regizori, s-o fi găsind vreunul care să o scoată din mizerie. Câți nu așteaptă acest rol.