raluca maria oprescu

Dumnezeu a plecat dintre noi și ne-a lăsat fără rost... țeluri înalte se zbat în noroi, iar noi am uitat ce am fost. În jur stăpânește disprețul, de la umil pân’ la zei. Senili

Departe, în pustiu, v-ați lungat Înțelepții... definitiv și crud. Solidari, ați săvârșit acest păcat din Frică-De-Adevăr-Necunoscut. Le-ați spus că-s perimați și inutili, i-ați insultat,

Despre Moarte-ați aflat că e doar întuneric, mister readaptat unui alai feeric. Făpturi fără puteri v-au amăgit că-i taină, un drum de nicăieri și-o umbră-n loc de haină. Voi

Voi vă mândriți cu-ai voștri munți cu conștiințe de granit: că sunteți mari, că sunteți mulți, că prin deșert ați pribegit, desculți... că de Cunoaștere-nsetați ați explorat ținuturi

Privea în ochii tăi, absurd, cu ironii de gură-cască. Părea că-i mut, părea că-i surd, inconștient sau furibund... era o Mască. Părea că-ți bănuie, pedant, trecut trucat, prieteni