Afrodissiacule

Problema mea e că problema mea ești tu!Deci, nu am nici o problemă cu tine.Ceea ce e bine, deoarece nu am cum să fiu o problemă pentru tine. Cât de posibil este să fii atât de fragil și atât de catifelat?Cum e să-ți aduci aminte de fiecare uitare,sa îți dai seama de propriile greșeli în momentul în care nu mai prezintă nici cea mai mică importanță pentru cel de alături și cu atât mai puțin pentru tine.Niciodată nu conștientizăm problema,problema noastră,cea care ne dezbracă de sensibilitate,de desuuri,ne decojește de carne vie,ne urâțește și ne împuținează Eul,ne deconspiră,ne urmărește evoluția pe scara continuă a ceea ce însemnăm noi pentru absurdul sau normalul din noi. Altă problemă ce îmi aparține este că mă simt amorf,că ceea ce caut eu în această constelație subită apărută pe cerul niciodată înstelat al metropolelor,a aterizat la fel de subit în fata pupilelor mele dilatate de singurătate și nevrozism,și-a făcut loc prin nisip,mi-a curățat părul de alge și scoici,mi-a descusut costumul de așa-zisă vampa și m-a admirat,devorându-mă ca pe o căprioară sângerândă și blajina.M-am lăsat purtat de covorul fermecat pe care am urcat de bună voie,mi-am pierdut copilăria într-un coș de gunoi,tot ceea ce a fost și ceea ce va fi este într-un coș de gunoi,iubirea am aruncat-o la coș,dar de îndată ce am simțit că toate acestea îmi lipses enorm,am căutat în toate coșurile de gunoi și am recuperat bunurile esențiale, le-am spălat,le-am stors de sudoare și microbi și acum încă le mai folosesc!Însă, pot să spun cu certitudine că este fraier cel ce nu iubește în luna iunie! Fericirea....este ceva ce poate fi găsit cu ușurință,însă e greu de căutat.Nu apare niciodată atunci când ai nevoie de ea, sau de el.Poate ca fericirea are și ea un gen,masculin,feminin sau poate că e un travestit.Fericirea e problema mea,problema noastră,a ta,a tuturor,motivul pentru care încă mai supraviețuim,pentru care încă zâmbim,pentru care acceptam în continuare să ne doară.Și nu subjugam această durere de frică să nu fim înșelați, înjungheați cu propriile arme,cu propria armata verbală,cu cuțitul de tăiat pâine pe care îl ascundem bine de tot în străfundul sertarului de la bucătărie,de frică să nu ne tăiem cu el din greșeală.Însă,în finalul acestei supoziții macabre,în spatele acestor descrieri de oroare,alimentari cu ură și scârba de oameni și de \'mitocănie urbană\',de închegata apatie și ignoranta,faptul că până la urma prioritari sunt cei care fac rău pentru a le demonstra celor din jur cât de extrovertiți sunt capabili să fie,pe lângă toate acestea,problema mea este că nu pot să uit,să apăs pe butonul de ștergere , să merg la un vraci să-mi secționeze o porțiune din memoria cu el,fără a-mi afecta însă memoria totală. În primul rând,furculița mea în pieptul tău a pornit dintr-o ura necondiționată,o rană adâncă,deschisă spre microbi și bacterii,o ciupercă otrăvitoare și letargica,catatonică,hibrida și admirabil de supărătoare pentru tot ceea ce înseamnă El.Mi-am înfipt furculița în pieptul tău pentru că nu trebuia să mi-o oferi, pentru ca furculiță mea fabricată în China trebuia să îți facă treaba,trebuia să-mi rezolve problema,era aliatul meu pentru simplul fapt ca tu ai încredințat tot ceea ce însemnam eu în mâinile unei nenorocite de furculițe! Problema mea este că încep să mă îndrăgostesc de tine!Problema mea este că încă mai iubesc,la fel ca în prima clipă,la fel ca prima ta atingere,la fel ca groapa din obrazul lui,la fel ca fiecare insecta morbida și denumita de mine poetic și diminutival \' bazuc\',la fel ca libelula din tine,la fel ca transparenț?a radiografiei celui din urmă,la fel ca dragostea ce mi-ai purtat-o mereu în pieptul tău străpuns de furculițe,la fel că trădarea și lipsa de artere de care ai dat dovada tu,la fel ca Al bert,înțelepciunea și devotamentul ulterior atașamentului,identic,în modul în care simt ca o fac,nu că trebuie,că SIMT și că nu pot să uit cum se face,că nu reprezintă o deprindere,că nu e nici o îndeletnicire,nici o abilitate sau o aptitudine,ci mai degrabă o boală,un pojar,un sfârșit de pojar,prin care trebuie să trecem cu toții în viața aceasta.(\"Love is like measless,we all have to get through it\'\',J.K.Jerome). Eu.... Eram o muscă pe un cal!Eram ceea ce sâcâie,eram ceea ce nu erau celelalte muște,eram un alt model de mașina de cusut veche,eram o musca așezată pe un cal,o mușcă de rasă, o musca lucioasă, virilă, usturătoare și în același timp lipicioasă, subtilă, creola și eram ceva special pentru tine, domnule Cal, cu toate că eram atât de specială,la fel ca orice altă musca,atât de specială,încât nu-mi permiteam să înot până la tine,să te găsesc sufocat și inundat pentru că nu știam să înot,pentru ca tu m-ai fi aruncat în apă cu prima ocazie,dar cum nu știam să înot, trebuia să te uzi ca să mă salvezi, să îți speli puchinile cu degetele descojite de piele,să ți se lipească de carnea vie și să le ai pentru totdeauna în tine, secretând puroi și lapte de pasăre. Tu ....Erai trompita mea de elefant,groapa din obrazul meu, apusul răsăritului, absurdul relativului, gingășia unui cactus, pielea catifelata a unui arici și căpșunile dezgustătoare pe care nu le suport.Erai și ești ceea ce nu ai avut curajul să fii niciodată,erai un naiv,un copil crescut mare, ușor influențabil și vulnerabil,cu ochii pierduți în mine acolo undeva, cu mâinile cuprinse de ceea ce se poate numi corpul meu, cu dorința ireparabila și pătrunzătoare de a ciuguli cu sfială o primă bucățică de creier fiert la o temperatură din ce în ce mai ridicată,erai un tort de ziua mea înghețat la polul nord, erai capitala gerului și al umezelii, sursă și microbul mucegaiului, erai puterea mea cu care intuiam fiecare mișcare și fiecare gând pe care ți-l propuneai. Așa că...te-am ucis!Þi-am înfipt furculița mea în piept, te-am privit cu dezgust cum te-ai chinuit mereu în tot acest timp, cum ai fost sugrumat într-un ospiciu, drogat forțat,uitat, ignorat și dezgustat.Am stat foarte aproape de tine, însă te-am privit de departe, ți-am ușurat viața dorindu-ți același tratament ca și al meu, aceeași afecțiune, același gust intens de țigară penibilă și ieftină, de proastă calitate, aceeași mâncare infecta și ademenitoare,aceeași durere de bici, aceeași legătură strânsă până la sângerare, aceeași arsură pe piele, aceleași drogherii ingenioase și invincibile pe care le-am primit pentru a îmi pierde identitatea și sufletul într-o cameră cu trei pereți și gratii, într-o cușcă ursuza,-într-o canapea confortabilă și o masă adevărată, într-o \"pedeapsă\" ispășită,într-o iertare pe măsură,într-o nouă viața imaculată,într-o bucată de paradis, într-o insulă mirifica, fără pic de răutate și trădare, fără ciuperci otrăvitoare, cu ciupercuțe masticabile și ingurgitabile, dansante, cu oameni și animăluțe ,căluți de mare și miere, iepurași și gărgărițe, mare, mult soare și praf de pulbere peste tine. Am hotărât să împușc cu dragoste, să vă ucid cu multă afecțiune și cu maximala răzbunare comuna vouă,hibrizilor, să țintesc cât mai sus și în loc de săgeți, să folosesc aceeași furculiță într-una, să nu o curăț niciodată de sângele vostru infestat de boli și substanțe chimice, de viermi și alte macarale, să purtați cu toții furculița mea în piept,ca o dovadă de apartenența la un grup social, un fan-club, o sectă...Viggo... . Problema mea?! Astăzi e prea târziu și nu mai pot să-mi scot furculița din pieptul tău!