Poezie
O floare amara
1 min lectură·
Mediu
N-am crezut vreodata
Desi am simtit de prea mult
Ca o sa mor singur
Si o sa ma trezesc tacut.
N-am crezut niciodata
Dar (atunci) credeam in prea mult.
Si s-au trezit dimineata,
El mult prea tacut si ea mult prea proasta.
N-ar fi vrut sa o stie. Ea era prea geloasa.
N-ar fi vrut sa mai stie nici pe ea, nici
durere.
Ar fi vrut sa zbiere,
Dar nimeni nu-l aude.
Ea doar ii surade.
Apoi ii tace si se intoarce.
Nu poate spera si nici n-are ce face.
A fost prea frumos dar s-a sfarsit prea
prosteste.
A trecut doar un ceas dar nu-si mai
aminteste.
Parasit de lume, uita ce gandeste.
A uitat tot ce i-a fost in inima si suflet,
Nu mai e nici singur, nu mai e nici putred.
Tot ce-a iubit l-a facut mult prea acru...
Si sigur pe sine.
N-a fost plecat, dar nici nu mai vine.
001.005
0