Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Jurnaljournal

căsătorit

nu e pentru voi, e pentru oamenii de rând

2 min lectură·
Mediu
Nu e vorba de nici o poveste. Pur și simplu așa e viața noastră din momentul în care ne-am cunoscut. EA a apărut într-o zi de vară, învaluită in mister, gata să-ți asculte minute-n șir poveștile de peste weekend fără însă a scoate o vorbă despre ea. Intrigant! M-am simțit atras de ea din primul moment dar nu am vrut să-mi recunosc lucrul ăsta decât după câteva săptămani, timp în care nu a încetat să mă uimească. Frazele mele erau continuate de ea, gândurile nu-mi mai aparțineau și simțeam că pot face economie de cuvinte pentru că mă ințelegea doar uitându-se la mine. Să găsesti un om ce ți se potrivește caracterului, care a citit aceleași cărți și a ascultat aceeasi muzică, care a trăit viața ta și căruia nu-i ești nevoit să-i explici lucrurile pe care tu le faci pentru simplu motiv că ... așa ar fi facut și el e ceva extraordinar. Am început relația sinceri. Nu aveam nici eu nici ea putere să ne învăluim în binecunoscuta \"vrăjeală\" și ne-am oferit unul altuia în forma pură. Oamenii din jurul nostru, prieteni, cunoștințe, au asistat muți de uimire la un spectacol numit dragoste, care se desfășoară pe o scena fără cortină. Cum e și firesc, ne-am căsătorit, iar ceea ce-mi descoperă în brațe soarele dimineții mă face să mă îndrăgostesc iar și iar și iar... Nu e o iubire cum o știti voi! E iubirea despre care s-au scris cărți și s-au compus cantece, iubirea la care visează poeții. Cât despre nuntă... Am organizat-o împreună. Noi doi. Și a iesit așa cum ne-am dorit: feeric! Nu am avut artificii, calești, limuzine, porumbei. Ne-am avut unul pe celălalt și ne-am ținut de mână toată ziua, și-am dansat, și-am zâmbit pentru că totul în jurul nostru se întâmpla pentru noi și din cauza noastră.
023.112
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Jurnal
Cuvinte
304
Citire
2 min
Actualizat

Cum sa citezi

Radu Vultur. “căsătorit.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/radu-vultur/jurnal/209399/casatorit

Comentarii (2)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

Multa fericire, casa de piatra si un cuib plin de Vultur-asi!
0
@radu-vulturRVRadu Vultur
Multumesc!
Va doresc si voua sa simtiti, sa traiti si sa iubiti la fel!
0