Poezie
SPASMELE DEVENIRII
1 min lectură·
Mediu
SPASMELE DEVENIRII
În ochii mei goi se vede focul din vatră
Îmi încălzește cămara plină de cruci
La căpătâi, mama, suspinând printre lacrimi
Mă întreabă întruna : Unde te duci ?
O lumânare strigă într-un colț prăfuit
Pe masa din lemn de pin.
Pe scaun, răbdător, un preot chircit
Vorbeste cu o icoană murdară de timp.
Pe podea stau coroane de flori
Ce poartă cu ele izul de Mai.
Eu încerc să zâmbesc căci privind către geam
Am văzut cum surâde o frunză de tei.
Și aud numai lacrimi cum izbesc lemnul dur
Numai imnuri prelungi dintr-o carte...
Cămara mea mică parcă-i alta acum
Suspinând lângă mine deoparte.
E gătită în negru, pe pereti poartă cruci
Iar la ușa stau țațe bocind...
Mama repetă întruna : Unde te duci ?
Þațele o aprobă în cor, îngânând.
Privesc îndelung către trupul meu gol
Uns cu zeci de lacrimi bătrâne.
Stau plutind peste vatră ca o flacără-n zbor
Și aș vrea să-l desprind de sub mine...
Mă uit apoi către bătrânul preot...
O privește pe mama-ntristat.
I-a șoptit tremurând parcă : Lasa-l, e mort !
Și-abia atunci, fericit... am zburat !
002.073
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- radu vlad-constantin
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 189
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 29
- Actualizat
Cum sa citezi
radu vlad-constantin. “SPASMELE DEVENIRII.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/radu-vlad-constantin/poezie/1834159/spasmele-deveniriiComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.