radu stefanescu

alegi pe o a treia - de ce nu "o alegi pe-a treia"?

Stefan, fara suparare, e musai sa scapi de constructii hilar ambigue precum "mică-n stat", repetitii (indeplinesti rutina/vina, dezvaluie dentina/rutina) sau precizari scolaresti ca "privind-o, mi-o dezvăluie retina" (ce altceva) si "cânți pe note ale Gamei".
si de versul cu "dentina"... are tot atatea virtuti poetice ca "hemoglobina"...

la fel ca-n superman, pt mine unul poezia se termina mai devreme (si incepe mai tarziu, fiindca nu vad rostul primului vers, toata lumea stie ce e maracana)

"o Maracana arhiplină care plînge
așa e singurătatea.

de fapt e chiar mai mult. momentul ăla
săruți o fată faci dragoste cu ea
fumezi țigara de după iar fumul stă ca o perdea
între tine și ea.
o perdea prin care nu poți băga mîna.

în fond singurătatea e locul în care
nu poți face rău nimănui. ai mințit destul
ca să fii un om bun. decent.
ai devenit puternic pentru că numai oamenii puternici
ajung singuri.

ceilalți se iubesc.
o da."

altfel, cu placerea lecturii...

Costin, ne aflăm pe un site literar, și eu am criticat un text, nu o decizie de guvern, iar tu mă acuzi lezmajestate și uciderea pruncilor... take it easy, prietene. în așteptarea recunoașterii postume, dacă vrea să-și menajeze orgoliul și sensibilitățile, orice autor își poate savura clipele de glorie recitându-și opera, de exemplu, familiei... btw, de ce nu-ți exersezi mai profitabil (și mai regulamentar) imparțialitatea cu câteva vorbe despre text? curaj.

domnule Pin, fireste, am citit textul dvs in primul rand pentru ca a fost recomandat de redactie, si marturisesc ca l-am comentat din acelasi motiv. daca e primul dvs text recomandat de un editor, sau mai aveti si altele, nu stiu, dar nu cred ca asta ar trebui sa fie pentru noi un pasaport pentru Parnas. faptul ca nu-mi place un poem al dvs nu inseamna va va desconsider creatia in ansamblu, sau ca, asa cum spuneti, fie captiv in dogma nisei mele poetice, fie din gelozie (v-ati exprimat altfel, ma rog) v-am comentat tendentios. va asigur ca am facut-o cu sinceritate. daca totusi opiniile mele vi se par inutile, sau mai rau, deplasate, le puteti ignora. toate cele bune, si fiti mai relaxat...

m-a prins pana la "învață să urăști tot ceea ce lumea iubește", mai departe ai dat-o in teribilism, ai inceput sa te repeti (hai modifică-ți odată setările... nu ajungi nicăieri dacă nu-ți modifici setările; banda de alergare
care se învîrte sub picioarele tale - unde altundeva?, descompune..., etc) si incet-incet ti-ai pierdut suflul. "vei fi paralizat la salariu"? poate penalizat. juma' de stelutza...

trecand peste faptul ca a fost recomandat si instelutat, voi incerca sa argumentez (sper, in limitele bunei cuviinte) ca textul dvs e ratat
strict textual: "erai ca atunci când mi-am luat un cal în schimbul unui loc de veci" - in limba romana, "mi-am luat" e totuna cu "mi-am cumparat", in vreme ce aici spuneti ca e vorba de un schimb
de ce nu scrieti "am dat un loc de veci pe-un cal"?
urmeaza o alegorie cel putin bizara (nu mai vorbesc de conotatia depreciativa) "moartea era plină de apă de ploaie", o fractura logica "si venea o moara" (de unde venea, de ce moara si nu siloz, si, mai ales, despre ce vorbim) si o insertie pretins suprarealista "pe șira spinării treceau câmpii migratoare" (a cui sira, a calului, a autorului? si din moment ce campiile erau migratoare, e clar ca "treceau", altfel, ar fi stat)
"iar pe cărare trecea cu urechile ciulite" iarasi "treceau"
("padure cu urechi" fie ele si ciulite, mi se pare o crima lirica, in fine)
"ca atunci aveam un braț de greieri" ca atunci cand? aveati un brat format din greieri? niste greieri in palma? si daca ii aveati, ce importanta are, ati fi putut avea foarte bine un revolver, era la fel de relevant
"iarba se înclina după ovalul coapsei tale ca după un ecou" o alegorie nu tocmai rea, daca ati elimina balastul "oval" - "iarba se înclina după ecoul coapsei tale"
in fine, remake-urile stanesciene "apă desprinsă de ploaie", "vedere orbită de ochi", "atât de adevărat ca atunci când nu era adevărat" si "locuri nelocuite", care il ingroapa definitiv, daca nu logic, cel putin dpdv stilistic.

p.s. va rog sa nu considerati comentariul meu o sentinta, desigur, e posibil sa ma insel, va asigur doar de deplina mea sinceritate, repet, dupa mine, poemul e ratat

cu tot respectul

un cititor

Dane, fara suparare, la prima, bambina e lasata, deci "fir intins" pare mai degraba un wishful thinking:) in plus, "marea", din cate se vede, e un lac.
la a doua, "tiroliana" e o precizare inutila, "lacul" pare destul de domestic, iar poanta, subtire.
la a treia "coarda intinsa" asociata (in mintea mea perversa, desigur) cu "alpinista", e... ai inteles.

de retinut mi s-a parut "cu credinta-n cel de sus".

sau așa:

fix
la ora
când Soarele
se reface dup-o repriză de sex excedentar
cu Nyx,
murgii mei invadează flora
umplând crengile
de zgaibe

mugurașii mei,
herghelii de nări umede și albe...

și roaibe.

degeaba-i ademenesc c-o poemă,
ei
nu-s pe fază,
tropăie și fac scandal și comentează.

dar iată,
e rândul lui Nyx
pe Soare să-l răstoarne
și să-l tragă târâș prin lucernă!
subliniez: TÂRÃȘ
scenă erotică de-o violență extremă,

la care,
hei,
mugurașii mei,
scoțând aburi pe gură,
se calmează și se-ntorc în natură,
ca poama la pom și cușca la cușc

(ca la dorul spre care îmi vine-n amurguri să pușc)

va citesc cam din vremea roliteraturii (site care mi-a oferit sansa de a va scoate - fireste, dupa un mic scandal cu editorii, un poem promitator din atelier). cu ticaloasa satisfactie ca poemul de mai sus imi confirma in buna masura intuitia si asteptarile, va felicit pentru spectaculoasa evolutie din ultimii ani...

"sunt din ce în ce mai convinsă că a transmite înseamnă a asmute!!!" (n.a. asmuti)

ok, faptul ca Leo m-a determinat sa comentez e real (recunosc, eram sceptic in ce priveste utilitatea demersului), dar asta confirma inca o data ca Leo e poet :)

eu ma oprisem doar la faza cu rasturnatul luminii (actiune care, cinstit sa fiu, ma duce de fiecare data cu gandul la prostii); ca, pe urma, intunericul o ia de par si-o taraie prin curte, mi s-a parut mai degraba consecinta unui gest ero(t)ic...

in opinia mea, acolo unde incearca sa evadeze din cliseic (amorez infocat, inima tarc, iarba frageda, poezie parfumata - doamne! etc), textul cade fie intre falcile grotescului (lumina se răstoarnă (...) iar întunericul o trage târâș ca pe albatrosul ucis (!), le citesc din palme ca și când i-aș hrăni, gânduri rotunde din care îmi vine să mușc, etc), sau in inconsistente logice si/sau textuale evidente (mugurii primaverii, se depărtează de ființa mea fără teamă, suflari/lor/lor, etc).

promit s-o citesc, vad eu cum... felicitari.

leo, ok, scenariul e foarte frumos, dar regia nu m-a dat pe spate.
la plusuri, retin printre altele, o chestie sclipitoare (intamplator sau nu, la propriu...) "sexul tău îmi stă pe deget ca un inel cu diamante" si alegoria cu vulpoiul din capcana; imi suna rau "calator" de langa "porumbel", cliseul "trupuri la rădăcina dragostei", siropul "te mușc cu dragoste și disperare", precizarea "cuvinte" din versul 9, si ca pleci la constructia reverse-ului temporal devoalandu-ti intentia, zic eu, inutil (de la "timpul curge invers ca într-un univers în oglindă"). oricum, am citit cu reala placere.

mi-ar fi placut sa fiu primul care lasa o steluta galbena aici, dar din pacate, acum ma ocup cu alte tampenii. trec doar sa las un semn de lectura, emotie si amicala invidie. stima.

doar câteva sugestii care țin de construcție
titlul - aș schimba cu "singurătatea trece dintr-o noapte în alta", continuând cu "ca durerea dintr-un os în altul"
aș schimba ceva la "veninos prin vene" din motive ușor de înțeles
aș scoate "târziul", care-mi pare un clișeu enorm
la "poate lui Dumnezeu cu o întrebare" trebuie scos "cu" (datorez o întrebare)
"de fapt nici nu știu cât mai sunt de uman" prea multe cuvinte auxiliare, și repetiția lui "știu"
la fel, la "înspre ceea ce am fost"
"fleșcăit" e total nefericit, în fine, aș scoate "aprinsă" (detaliu nerelevant) și repetițiile lui "știu" din final
recitind astfel, cred că din punctul meu de vedere ar fi ok...

sănătoasă și iubită, colectiv redacțional, să ne suporți și la anul:) și la mulți, mulți ani!

mine (desi nu sunt foarte sigur de asta) bucuria lui Maradona a fost mimata, si inca prost (oricum, individul e un babuin, sa fim serosi). ajung la concluzia asta dupa un rationament, posibil, rudimentar, si anume ca nicio penetrare manuala nu poate pretinde nici satisfactia, nici gloria celei reglementate de Instanta Divina in sfintele canoane. de ce deschide femeia gura? de ce nu? de ce trebuie ea inchisa, prin orice mijloace, cat mai rapid? sa nu raceasca-n gat. zic si eu.

cu toate aceste contributii teoretice, despre care imi permit sa afirm ca tradeaza nu numai istetime si eruditie, ci si o solida expertiza. in aceste conditii, continuarea dialogului pare futila, cel putin pentru ghinionistii care ne citesc; inainte de-a ma retrage, as vrea totusi sa-ti pun la randul meu o modesta intrebare. din cate stiu, teoria comunicarii considera (ab initio) femeia (femeia noastra, a altora, nu) ca pe-o fiinta usor (adesea, spre excesiv) extrovertita, pop. guraliva; din pacate, pentru situatiile in care practica demonstreaza (mie, altora, nu conteaza) ca asertiunea de mai sus nu-i decat un mit ca oricare altul, teoria nu ofera alte solutii in afara fortarii mainii, solutie care uneori functioneaza, dar care-n rest prezinta o sumedenie de riscuri, cel mai mic fiind oferta amorului platonic (femeile o numesc prietenie) - urmat in 99% din cazuri de sigura iesire cat de cat onorabila, adica luarea la picior (ceea ce confirma inca o data validitatea maximei care zice ca-n dragoste singura victorie e fuga). in concluzie, pot considera ca sprintul lui Maradona prin fata tribunei dupa golul Domnului a fost un sprint al eliberarii, sau un sprint postludiu dupa un exceptional act ratat?

ai dreptate, dar, in multimea actiunilor executabile cu mana personala, as zice ca exista cel putin una in care as exclude amestecul lui Dumnezeu (formal, tot una de natura fictionala, deosebindu-se de roman, in ciuda unor analisti de duzina care afirma contrariul, prin finalul previzibil, in general fericit, urmat rapid de depresie si, paradoxal, dependenta); se dovedeste astfel ca, fara amestecul real al Marelui Arbitru, gloria celui care marcheaza e la fel de efemera, indiferent de natura portii. la fel si grecu, a marcat, ok, dar cine-si mai aminteste de asta? ceva imi spune ca reusita lui de-atunci e o chestie de care, acum, el insusi se rusineaza, daca nu cumva se indoieste (in sensul consacrat al termenului si nu numai).