Poezie
Balada lui Moebius
1 min lectură·
Mediu
De timp lumină
plânge un copil.
Ridică un fulg în slăvi.
De necunoaștere, un om
copil fiind se roagă
în timp lumină.
Creează material...necunoscut.
Copil fiind nu recunoaște
greutatea unui fulg.
Lumina orbului: gândirea,
îi copleșește mintea.
totuși omul, copil fiind
trasează în viață
dreaptă între om și timp.
Un timp
fulg de necunoaștere fiind
Timp material,
lumina orbului
copleșește omul copil fiind.
003343
0