Radu Laurentiu

ciudat...in prima ta poezie, \"gol universal\" ai urlat din toti rarunchii \"tot pamantul e al meu\"... si asa si era...dar acum simt ca l-ai pierdut...te-ai pierdut si pe tine...paradoxal, nu?

destul de reusita, dar citind-o ma simt prins intr-o ciudata stare ca si cum as lectura \"apocalipsa gonflabila\" de saviana popescu... e o stare destul de placuta, dar poezia asta o simt mai degraba ca o piesa de teatru, o proza cu metafore reusite...dar asta, binenteles, este doar parerea mea...

foarte draguta poezia, pacat ca toamna te afecteaza prea mult...simt ca n-ai fi scris poezia asta daca afara era canicula si anotimpul dominant era vara; nu? in fond e doar un anotimp...doar noi ii dam o importanta prea mare... apropo: iubesti? te doare asta? de ce te doare?

o fiara avem cu totii in noi, a ta urla, are nevoie de afectiune... nu, nu ti-a luat nimeni fiara din tine, ea se ascunde undeva, ii e frica, poate de lume, poate de ea insasi...
poezia ta exprima exact ce simti si asta imi place...nu pare falsa, fortata...pur si simplu te simt cand o citesc, sau mai bine spus...te citesc!