Radu Iorgulescu

Să pui un pas în gândul meu lunatic ce te îmbie-n fior primăvăratic și să citești în el cum fac risipă în suflet, ochii de-mi strecori o clipă. * O să-nțelegi ce simt și cum se face că mâna ta

În brațe am doar vânt în astă seară și nu e plăsmuire sau fecioară, în întuneric să îmi dăruiască, speranța cerului de tot, albastră. * Un vers mai vechi, m-a șters din propria soartă, un munte

De pofte pline îți pătrund veșmântul priviri arzând în ochi te vor lumesc, tu mângâi tainic suflete cu gândul că dragostea e tot ce-i mai firesc. * Ce încordări în trupuri și ce patimi cu raza

Clipe se leagănă-ntre noi se duc fiebinți și se-ntorc sloi ba uneori se mai și sparg cu cioburi mici ne trag în larg. Secunde grele pot fi dulci, vremuri mai bune le arunci șoptirile în deal

Când vine iarna în a ta privire, pe mine toamna-ncepe să mă doară și frunzele se-ascund în amintire încet în suflet fulgii se strecoară. În raza lunii simt o istovire ca-n vis aud un șuier de

Te simt ca fulgul de ușoară când te rotesc în brațe strânsă. cu trupul nou, de primăvară între culori și dor ajunsă * Privești la cer și-ntâia oară în stele vezi o umbră, însă... te simt ca

Ochii tăi mari, deschiși de zbor, miracol tainic început, m-au legănat adânc în dor și cred că luna a știut. * Toate păreau la locul lor suflet aveam, dar m-au pierdut ochii tăi mari, deschiși

Așternut, pe pleoapa-ți bună dulce-i somnul de mătase, luna, stelele-și adună între vise le descoase. Ziua când ar vrea s-apună umblă îngerii prin case, așternut, pe pleoapa-ți bună dulce-i