Radu Herinean

foarte frumos
asta imi aduce aminte de o poezie clasica:
sunt urat
nimeni nu ma vrea
mai urat nici ca se putea
nici mama nu ma vrea asa

acum mi-ai facut impresia ca tu esti mai trista ca mine... cheer up...
doar fiindca imi pot exprima atat de... cumva... tristetile in cuvinte nu inseamna ca sunt deprimat pana la renuntare...
si stiu ca nu exista jumatati si nu caut o jumatate, dar prin natura mea raman fidel chiar si tristetilor mele.
si suntem fiinte fericite, perfecte, fiindca avem libertatea sa alegem tristetea atunci cand nimic nu ne-ar impiedica sa fim fluturi, sa alergam din floare in floare... :)
nu mi-ai spus totusi cum a fost textul.. il voi publica la mine ca sa ai ocazia sa comentezi :)
radu

anotimpurile s-au resemnat pentru el
si i-a ramas doar o toamna impietrita
sa-i margineasca inchisoarea atemporala
cu frunze arzand vara visurilor apuse.

chiar universul si-ar putea expune minunile
in ceata deasa din fata ochilor lui tristi
fiindca si resemnarea a trecut din pasiunea lui
in amintiri despre un viitor promis altuia.

nici soarta, nici Dumnezeu sau chiar Timpul,
nu l-ar putea arunca afara din gradina blazarii
cand dorintele lui au murit inainte sa se nasca

Si de ce ar lupta ? A iubit... poate...
pretinsa manifestare inconsistenta si vaga
pentru o sirena... o clipa... o himera...