Radu Cernatescu

Dna Lisandru,
Cata dreptate aveti. Fiecare intelege cat poate si poate cata intelegere accepta sa aiba!

Prietene necunoscut, multumesc pentru mail. M-ai intrebat cu destula seriozitate ca sa inteleg ca e o intrebare in marginea unei dileme existentiale, cum te-ar ajuta filosofia esoterica in devenirea dumitale poetica. O sa iti dau un exemplu care imi e acum la indemana si care mi se pare cat se poate de elocvent: la varsta senectutii, unul din cei mai mari poeti ai lumii, Petrarca, a scris un opuscul filosofic intitulat De sui ipsius et multorum ignorantia. Patrarca asta nu a fost insa vreun filosof, ba chiar era complet inocent in acest domeniiu, iar din eseul lui nu a ramas posteritatii nicio idee memorabila, mai mult, el dovedeste aici ca nu ii cunostea bine nici pe atunci la moda Aristotel, nici pe Platon, nici macar pe Sf. Augustin cel elogiat de gandirea scolastica (si cu care poetul dialogheaza(!) pe teme teologice in De contemptu mundi), ce sa mai vorbim de vreun filosof contemporan! Cu toate acestea, pana si din acest opuscul razbate elogiul traditiei, dimensiunea mistica a autorului si apetenta lui pentru o filosofe secunda, esoterica, cea care i-a oferit teme si simboluri eterne, nemurite ide poezia sa (e. g., intreaga De vita solitaria, gnoza din vis din pasajul Somnul lui Scipio - Africa, tema “oro forbito e perle” din Canzoniere, viziunea initiatica din De secretum, influentele misiticii arabe din Canzoniere etc etc.
Ei bine, Petrarca nu a fost deloc vreun student stralucit. Studiile sale in jurisprudenta (in care si dvs sunteti angrenat) nu au fost niciodata terminate. Noroc cu talentul nativ, cu hermeneutia clasicilor si, nu la urma, cu gandirea lui esoterica, cea care i-a deschis o usa in zidul gandirii scolastie (de care isi bate joc in scrisori) si o subterana de acces la intelegerea marillor mituri si simboluri ale omenirii, cele care fac invariabil ca orice text sa se verse in universalitate. Aversiunea sa fata de academism si de filoofia aristotelica l-a adus pe poteci laturalnice pana la sansa intalnirii mistice cu un altar ridicat de mistica iudaica si araba: cuvantului polisemic. Din el a facut o ofranda adusa iubirii mistice. Ce s-ar fi intamplat insa cu geniul sau daca, de pe marginea filosofiei atunci la moda, nu ar fi inteles ca mai este si o alta sansa data gandului. De pe aceasta inaltime a vazut el ca profunzimea cuvantului sta nu in gratioasele metafore, ci in capacitatea lui de a oglindi ca un ochean intors o lume mistica. E aceeasi lume prin care dvs circulati cu tramvaiul in fiecare zi.

Dna Noemi,
O sa va dezamagesc daca o sa va spun ca e cultivata in gradina proprie?

Dna.Noemi din Kronstadt,
Incantat de sfatoasa si eleganta dvs vizita, dar pentru ca pseudo-anecdotica zen prolifereaza acum din Parlamentul Romaniei pana la gradinitele de cartier, permiteti-mi sa spun si eu o anecdota zen. Maestrul catre discipol:
Prietene, imagineaza-ti ca treci pe o punte ingusta, si din sens opus vine o alta persoana, ce te faci?
- Pai ce sa fac, ma supar, strig, ce, nu m-a vazut ca vin?
Buuun! Am inteles, dar daca ti-as spune ca din partea cealalta vine un magar …In acest caz ce ai face?
- Pai in acest caz m-as intoarce din drum. Ca doar nu o sa ma pun cu un magar... Asa a fost sa fie!
- Vezi prietene, imagineaza-ti ca toti cei care iti stau in drum au 4 copite si rag!

Dle Manolescu,
Vorbiti despre iluminare de parca ar fi un fisier de pe hard diskul dvs, prin care treceti din cand in cand cu open si cancel, si numai dupa aprofundate lecturi din Wittgenstein si Baumgarten, indivizi care (dupa principiul dvs de viata) ar fi facut mai bine sa nu citeasca nimic la viata lor, poate doar manualul de Linux. Din perspectiva acestor vaste lecturi si inalte idealuri de viata nu inteleg cum ati putut face distinctia intre cei “prosti-elitisti” si cei destepti pub-culturisti. Poate ne iluminati dvs. Prin modem.

Dle Manolescu,
Intr-o glosa haaggadica la Talmud se povesteste ca Rabi Akkiba nu isi numara niciodata elevii, asa cum faceau, intrecandu-se in numarul de discipoli, ceilalti intelepti din cetate, Intrebat de un discipol, Rabbi tu de ce nu ne numeri niciodata?, celebrul ganditor ar fi raspuns: pentru ca nu stiu sa numar decat pana la unu! - Cum addica, Rabbi? - Pentru mine sunteti doar unu, cel care ma va intrece in intelepciune.
Poate veti retine ceva din aceasta anecdota si nu veti mai absolutiza contorizarile vizitelor pe blogul dvs. O astfel de suficienta de tip IT in gandire duce la cultura de masa (care e u nonsens), o cultura a mediocritatii. Poate nu ati inteles ca aici nu ne intereseaza (sub}culture de tip pub, Va las pe dumneavoastra sa vorbiti de Cina cea de taina numarand pixelii.

In Alchimie, semnul pentru aur (aurul spiritual, desigur) este un sarpe uroboros incolacit in jurul unei perle situata in centrul cercului figurat de corpul reptilei (v. de ex. gravura lui Jolande Jacobi in Jacob Boehme, Theosophische Werke, Amst., 1682). Intr-un text gnostic siriac, intitulat tocmai Imnul perlei, aflam si simbolismul ascuns al perlei, care figura in toate textele gnosticilor gnoza insasi, cunoasterea de profundis, platonicul nous ascuns in omul profan ca in intunericul unei scoici. De multe ori perla, punctul si orice alt insemn al centrului cercului nu era figurat in simbolul aurului hermetic, un semn ca aceasta cunoastere viza o lume de dincolo, invizibila, a arheilor, si ca o descoperire a perlei /aurului poate ramane o continua himera pt omul profan. Iata de ce initierea, ca demers gnoseologic, de re-gasire a “perlei”, presupune intotdeauna o anamneza, o coborare in intunericul din sine, acolo unde ni se descopera omul interior, partea cea mai buna, mai stralucita din noi. Acestui hommo interior i se adreseaza initierea in toate misticile speculative, care se doresc un proces de indumnezeire a eului, de transformare a “firului de nisip” (Genesa, 2.7) in perla perfecta din siragul inteleptilor lumii. Iata de ce masonii isi pun initierea lor sub semnul arcanei literei G, o litera care are forma sarpelui uroboros si care ascude in ea numele perlei (in lat Gemma).
Toata aceasta regasire pe care o preupune initierea gnostica se face cu ghid exterior. Acest garant al drumului drept si al neratacirii este cel care, asemeni lui Vergiliu din periplul Dantesc, conduce omul interior doar pana la porta coeli, pana in proximitatea desavarsirii. Ultimul pas tine de fiecare. Pentru a preintampina un accident ontic sau o risipa de timp, toate sistemele inititice de esenta misterica presupun inainte de toate o electie pentru candidati. A nu se uita ca si Isus le-a spus discipolilor sai “Nolite dare sanctum canibus, neque mittatis margaritas vestras ante porcos...” (Matei, 7.6)

Dna Dolcu,
Nu intelegeti bine. Analiza dvs semiotica are nevoie de o ordonare a semnificantilor. Un colt obscur poate fi sii in fata unei masinii cu farurile aprinse, depinde de ce parte va situati. Orbirea profanilor nu exclude ca fundamentele misterice ale tuturoro religiilor sa capete pentru un grup marginal o claritatea de cristal, Tot dintr-un unghi de vedere profan vanitatea luciferica poate fi ceva injurios. Autorul Cunoasterii luciferice (Blaga, pentru dvs) v-ar contrazice. De unde ati scoss ca eseul va pune sa alegeti intre impresionismul lui Calinescu si hermeneutica lui Eliade (de pilda), El vrea doar sa arate lacunele Istoriei calinesciene. Coborati discutia in derizoriu.

Dle Nanu,
Corect. Calinescu stapaneste perfect intrumentarul istoricismului si a estetismului stiintific croceene. Dar dincolo de dialecticianul Croce mai ramane ceva. Acest gol face ca Istoria lui Calinesscu sa nu poata fi completa.

Dle Firica,
Adoratia este doar apanajul magilor si al devotilor, In pasajul citat vorbeam de culturi si nu de indivizi. Dar poate ca sunteti un nietzschean pentru care omul este o \"multiplicitate de forte\", de unde corolarul amuzant ca un individ este o multiplicitate de indivizi. Chiar si asa, oricat de magulit ati fi, nu vorbeam de dvs. Cu aceeasi adoratie, grupului.

Dna Mainka,
Avem nevoie si de bocancii cu care intra in texte unii “cititori sarguinciosi ai literelor minime”, Tristetea mea vine insa din faptul ca nu ma asteptam ca negarea sa vina din partea unei varste pe care o credeam deschisa la orizonturi ontologice si gnoseologice mai largi.

Dle Mardale,
Ma faceti sa zambesc. Folosesc pluralul (asa zis al majestatii) doar ca pe o forma de modestie, de a ocoli vanitosul EU.
In ce il priveste pe Sadoveanu, pozitia dvs vine tot ca un efect al criticii calinesciene, care nu a putut vedea dincolo de vocatia narativa si de monumentalitatea / cantitatea operei pe “faurul aburit” preocupat de hermeneutica eresurilor noastre populare, de kabbala sau de botanica oculta.

Dna Lisandru,
Ma simt incurcat. Nu sunt obisnuit cu felicitarile, dar va multumesc ca ne-ati reamintit ca inainte de a-l cauta pe Guenon trebuie sa nu uitam ca il avem printre noi pe Mircea Eliade.

Verbalismul dvs, Dle Malciu, nu poate ascunde faptul ca nu ati inteles nimic din institutia initierii cu ghid exterior, care ramane o forma de gnoza si nu de beatitudine samanica. Oricate citate ati da nu faceti decat sa ne intariti convingerea ca uneori margaritarele sunt aruncate...

E drept ca nimeni nu isi mai pune acum ca epitaf titlul de filosof sau vreun adanc panseu filosofic. E la fel de adevart faptul ca filosofia poststructuralista e in criza si are nevoie de perfuzii, maladia ei contaminand cu sindromul ateismului o intreaga epoca, fiind principalul vinovat ca dezorientatul om postmodern e acum intr-o fundatura ontica insurmontaila. Cu toate acestea, filosofia ca lupta de rezistenta in fata colonialismului societatii de autoconsum exista si se manifesta dincolo de puzderia de discipoli ai lui Lyotard si Wittgenstein, cei care reduc cunoasterea speculativa la semiotica si criticism. Dincolo de aceasta lume buna, in costume Armani si pantofi Nike, mimand opulenta globalizarii, raman misticii si folosofia lor tot mai ocultata. Cautatii nu prin turnuri de fildes, ci prin chilii si garsoniere de prefabricate. Nu pe prima pagina a blogurilor, acolo unde este digitizat si vandut Dumnezeu, ci pe paginile marginale.

Precum Yoknopatawpha lui Faulkner, Burgundia este un comitat interior, un tinut imaginar mirosind a copilarie, a cozonacii bunicii, a vise feciorelnice, un refugiu in care “te cureti de cosmaruri” si renasti pentru golgota ta zilnica. Fiecare din noi locuim cu o parte din noi o Burgundia, e partea din noi prin care circula cel mai bun dintre pamanteni, poetul.

Citati cu voluptate din exegeza lui Denys Roman, Rene Guenon et les destins de la Franc-Maconnerie, iar afirmatiile exegetului i le atribuiti lui Guenon. Nu sunt un guenonist si nu ma intereseaza hic et nunc exegeza guenoniana. Textul meu a vrut doar sa arate cum initierea masonica ofera scriitorului dispus la a intra intr-o loja de cercetare (si nu intr-un club de plesance cum sunt azi multe loje) o subterana de acces la universalitate, la miturile si simbolurile arhetipale pe care C.G. Young le vedea nu doar ca motorul de actualizare continua a traditiei ci si drept cariatidele mentalului colectiv, o garantie a dainuirii si universalitatii culturii. In subiacenta acestei axiome intrebarea mea era daca un critic impresionist, interesat doar de categoria frumosului estetic, precum Calinescu, si care nu poate avea instrumentarul necesar accederii la intelegerea de profundis a acestor simboluri si mituri prin care circula inca transcendenta, poate avea un discurs exhaustiv asupra operei literare a unui initiat. Dvs spuneti ca nu vedeti de ce ar trebui sa revele un critic literar aspectele esoterice si ca o critica literara ar trebui sa se rezume la tropi si invarianti naratologici, dar va motivati alegerea, de latfel laudabila, cu gratioasa luare printre pruni pana la Techirghiol si la muntele Athos. Opriti-va, trageti-va sufletul si faceti necesara distinctie intre traditia sapientiala si cea contemplativa. Sunteti exemplul cel mai elocvent ca o critica trebuie sa semene in mintea tinerei ceneratii si altceva decat balariile unor interpretari subiectiv-estetice.

Dnei Mainka:
intrebarea dvs nu poate fi decat una retorica. Multumesc pentru scurta si agreabila vizita.

Citati cu voluptate din exegeza lui Denys Roman, Rene Guenon et les destins de la Franc-Maconnerie, iar afirmatiile exegetului i le atribuiti lui Guenon. Nu sunt un guenonist si nu ma intereseaza hic et nunc exegeza guenoniana. Textul meu a vrut doar sa arate cum initierea masonica ofera scriitorului dispus la a intra intr-o loja de cercetare (si nu intr-un club de plesance cum sunt azi multe loje) o subterana de acces la universalitate, la miturile si simbolurile arhetipale pe care C.G. Young le vedea nu doar ca motorul de actualizare continua a traditiei ci si drept cariatidele mentalului colectiv, o garantie a dainuirii si universalitatii culturii. In subiacenta acestei axiome intrebarea mea era daca un critic impresionist, interesat doar de categoria frumosului estetic, precum Calinescu, si care nu poate avea instrumentarul necesar accederii la intelegerea de profundis a acestor simboluri si mituri prin care circula inca transcendenta, poate avea un discurs exhaustiv asupra operei literare a unui initiat. Dvs spuneti ca nu vedeti de ce ar trebui sa revele un critic literar aspectele esoterice si ca o critica literara ar trebui sa se rezume la tropi si invarianti naratologici, dar va motivati alegerea, de latfel laudabila, cu gratioasa luare printre pruni pana la Techirghiol si la muntele Athos. Opriti-va, trageti-va sufletul si faceti necesara distinctie intre traditia sapientiala si cea contemplativa. Sunteti exemplul cel mai elocvent ca o critica trebuie sa semene in mintea tinerei ceneratii si altceva decat balariile unor interpretari subiectiv-estetice.

Dnei Mainka:
intrebarea dvs nu poate fi decat una retorica. Multumesc pentru scurta si agreabila vizita.

Poeta si-a islamizat heterodoxia crestina, rezultand un univers poetic in care conventiile tipologice ale poeziei de iubire orientala sunt grefate pe sensibilitatea romantica si angoasele unui occidental modern. De exemplu, fascinatia sa pentru teoria corespondentelor dintre trup si macrocosm, dintre vizibil / invizibil este un loc comun in poetica sufi, in care dezvaluirea (kasf) lumii spirituale se face cu convingerea existentei ei obiective, caci lumea arhetipurilor este pentru poetul sufi gata oricand sa i se arate si sa il accepte, in vreme ce, pentru poetul crestin a deschide poarta spre lumea de dincolo este un act suprem, exceptional. Pentru sensibilitatea orientala timpul himerelor, din care se hraneste poezia, e timpul vietii, in vreme ce crestinul se pregateste pentru aceste viziuni intr-un timp extramundan, ucronic, in vis sau in timpul extazelor. Este aici increderea conssubstantialitatii lumii obiectuale cu lumea spirituala, de care vorbea Avicenna cand formula conceptul de materia signata pentru a arata ca orice fenomen, orice obiect, pana la cea mai mica insecta, are in alcatuire un principiu substantial identic intru totul cu sufletul uman.
De la omul occidental, poeta pastreaza aderenta la real, care o face sa aiba mereu radacinile pe pamant, un pamant magic caci este privit prin ocheanul unei sensibilitati orientale, ca la Grete Tartler sau, mergand mai departe, la Nerval. In concluzie, o voce deosebita in corul mediocritatii acestui portal.

V. Voiculescu a fost imason, nițiat, ca și Sadoveanu, în timpul primului război mondial (1917), recomandat fiind de prietenul său, el însuși francmason, Al. Vlahuță. Două loje, una din Vaslui (Aprodul Purice) și alta din Bârlad și-au disputat în epocă întâietatea iluminării sale. In Bucuresti, Vasile Voiculescu a facut parte din loja Mesterul Manole, o cariatida a culturii romanesti si a elitismului si ecumenismului interbelic. Aici s-a nascut ideea Rugului aprins, un cenaclu duhovnicesc tinut la manastirea Antim, menit sa transmita elitei intelectuale a momentului, formata in marea ei majoritate din masoni, perceptele isihasmului, aceasta yoga spirituala crestina cum o numeste Vasile Andru. El este cel care a reeditat acest cenaclu, dupa 89, la Sihastria,
Fiecare gnoza isi are formele ei ritualice si speculative, cat si o componenta elitista, initiatica. predarea traditiei isihaste catre intelectuali nu s=a dorit a fi, in epoca, una initiatica, ci doar o forma de raspuns la intrebarile ontologice ale unei elite care cauta radacinile oculte ale unui etnotonus autohton.
Orice initiere, stimate domn, are in mod inevitabil o dimensiune subiectiva, fiecare primeste ceea ce este el capabil sa primeasca. Afirmand ca initierea masonica ar fi (citandu-l din nou la mana a 2a pe Guenon) doar o forma de alpinism politic si trecand sub tacere alpinismul spiritual, vorbeste suficient de elocvent doar despre asteptarile si posibilitatile dvs de intelegere.

E adevarat ca acesta nu este un portal pentru elite, proprietarii fiind interesanti din motive comerciale mai mult de trafic decat de calitate, dar daca tot aveti idei preconcepute despre masonerie faceti-va un blog unde va puteti posta stereotipiile si fixatiile mentale.
Repet, si va rog cititi cu atentie, VASILE LOVINESCU nu a fost initiat in isihasmul athonit, e doar o mistificare preluata de dvs la mana a 3-a. El singur a spus ca nu a fost primit la muntele Athos pentru ca cererea de rezidenta putea fi inaintata doar de un cetatean grec.
In rest, cartile ii asteapta doar pe cei care sunt demni sa le citeasca.

Dle Malciu, va flositi de numele lui Vasile Lovinescu cu o docta ignoranta ce tradeaza o cultura regurgitata de pe Internet! Iar cunostintele dvs in domeniul esoterismului occidental sunt niste stereotipii luate la mana a doua din aceeasi sursa, Pentru cultura Dvs aflati ca popasul lui V.L. in secta alawitilor (care nu are nicio dimensiune initiatica, fiind un soi de neo-protestantism islamic) s-a facut la indrumarea a doi corifei ai esoterismului occidental, Guenon si Schuon, pe care maestrul falticenean i-a recunoscut intreaga lui viata de maestrii spirituali, tocmai in ideea regasirii unei unitati transcedentale a religiilor, o unitate pe care esoterismul quintesential (Guenon) al doctrinei masonice a clamat-o in forma unei religio perennis (Schuon) inca de pe vremea pansophiei rozicrucienilor. Si poate ati aflat de pe vreun site de popularizare ca Guenon, magisterul meu, cum il numea Lovinescu in cercul sau de intimi, a scris studii apologetice dedicate simbolismului si ocultismului masonic, numindu-l un magistère qui n\'a pas fini de porter fruit. Poate ajungeti sa le cititi si vom putea o discutie mai la obiect.
Si tot pentru a va pune ordine in idei, aflati ca V.L nu a practicat niciodata isihasmul, excursia sa la muntele Athos, unde i s-a refuzat intrarea, a fost doar o alta cautare a originilor ocultismului occidental, care prin cathari si bogomili se inrudeste cu isihia in formele lui contemlative (v. tipologia saturniana a omului de geniu in ocultismul occidental). Cand ati vorbit de intierea in isihasm, ati facut doar o mica si involuntara confuzie, singurul cu adevarat initiat in domeniu este tot un Vasile, Andru, si daca doriti va pot face o recomandare pentru a nu mai vorbi ex catedra despre notiuni pe care nu le stapaniti.
In rest, sunt sigur ca sunteti o minte deschisa si ca doar lecturile superficiale va ratacesc pe drumul desavarsirii de sine.

Persistati intr-o regretabila eroare. Confundati verbozitatea care va caracterizeaza (v. dimensiunea comentariului dvs) cu profunzimea polisemica. Ca sa intelegeti mai bine, sa luam, de pilda, lexemul idiot, care insemna inca din scrierile sec. al xii-lea ignorant (v.studiul lui Edouard Confesseur). Folosit in contexte ca: un idiot scrie idiotenii despre o hermeneutica idioata, avem un exemplu de verbalism, de gratuitate, de truisme, o trasatura elocventa a discursului de tip postmodern care va caracterizeaza. Un hermeneut ar stii insa ca sintagma idiot are o etiologie ciudata, provenind in toate glosiile greco-romanice din i-dio(s), cel fara de dumnezei, adica un ignorant in probleme mai adanci, teologie, el definind initial un pagan, un ateu fara credinta etc. Chiar daca etimologic cuvantul nu denota lipsa de inteligenta, Evul Mediu avea nevoie de un lexem care sa indice clar ideea ca lipsa unei credinte denota, inevitail, restrangerea orizontului cunoasterii, o saracie noetica.
Nu va cer sa va manifestati ca atare, sa aveti o credinta, o componeta mistica fara de care orice hermeneutica nu poate fi inteleasa, dar cel putin o minima incredere in cuvant ca el nu a fost creat doar pentru a ușura comunicarea dintre oameni ci si pentru a le arata oamenilor Cuvantul divin.

Fotografia este fetisul unei mistici a naturii experimentată nemijlocit. Caci vrea sau nu vrea, exista o remanenta romantica in omul (post)modern, reziduurile unui Weltanschauung romantic (crescut, se stie, in marginea ocultismului!) care atribuia naturii virtuti miraculoase, o beatitudine a simturilor care media autoscopia de tip initiatic. Tratand natura ca o prelungire a infinitului interior, iata cauza obsesiei omului postmodern de obtine cu orice pret o amuleta, o amintire, o fotografie din peregrinarile lui, care au toate, subliminal, acelasi efect cu, de pilda, peregrinările pseudocinegetice ale lui Odobescu (1874) sau cu Amintirile dintr-o călătorie (1882) făcută în Munții Neamțului de C. Hogaș: o regasire de sine.