Radu Cernatescu

Precum Yoknopatawpha lui Faulkner, Burgundia este un comitat interior, un tinut imaginar mirosind a copilarie, a cozonacii bunicii, a vise feciorelnice, un refugiu in care “te cureti de cosmaruri” si renasti pentru golgota ta zilnica. Fiecare din noi locuim cu o parte din noi o Burgundia, e partea din noi prin care circula cel mai bun dintre pamanteni, poetul.

Citati cu voluptate din exegeza lui Denys Roman, Rene Guenon et les destins de la Franc-Maconnerie, iar afirmatiile exegetului i le atribuiti lui Guenon. Nu sunt un guenonist si nu ma intereseaza hic et nunc exegeza guenoniana. Textul meu a vrut doar sa arate cum initierea masonica ofera scriitorului dispus la a intra intr-o loja de cercetare (si nu intr-un club de plesance cum sunt azi multe loje) o subterana de acces la universalitate, la miturile si simbolurile arhetipale pe care C.G. Young le vedea nu doar ca motorul de actualizare continua a traditiei ci si drept cariatidele mentalului colectiv, o garantie a dainuirii si universalitatii culturii. In subiacenta acestei axiome intrebarea mea era daca un critic impresionist, interesat doar de categoria frumosului estetic, precum Calinescu, si care nu poate avea instrumentarul necesar accederii la intelegerea de profundis a acestor simboluri si mituri prin care circula inca transcendenta, poate avea un discurs exhaustiv asupra operei literare a unui initiat. Dvs spuneti ca nu vedeti de ce ar trebui sa revele un critic literar aspectele esoterice si ca o critica literara ar trebui sa se rezume la tropi si invarianti naratologici, dar va motivati alegerea, de latfel laudabila, cu gratioasa luare printre pruni pana la Techirghiol si la muntele Athos. Opriti-va, trageti-va sufletul si faceti necesara distinctie intre traditia sapientiala si cea contemplativa. Sunteti exemplul cel mai elocvent ca o critica trebuie sa semene in mintea tinerei ceneratii si altceva decat balariile unor interpretari subiectiv-estetice.

Dnei Mainka:
intrebarea dvs nu poate fi decat una retorica. Multumesc pentru scurta si agreabila vizita.

Citati cu voluptate din exegeza lui Denys Roman, Rene Guenon et les destins de la Franc-Maconnerie, iar afirmatiile exegetului i le atribuiti lui Guenon. Nu sunt un guenonist si nu ma intereseaza hic et nunc exegeza guenoniana. Textul meu a vrut doar sa arate cum initierea masonica ofera scriitorului dispus la a intra intr-o loja de cercetare (si nu intr-un club de plesance cum sunt azi multe loje) o subterana de acces la universalitate, la miturile si simbolurile arhetipale pe care C.G. Young le vedea nu doar ca motorul de actualizare continua a traditiei ci si drept cariatidele mentalului colectiv, o garantie a dainuirii si universalitatii culturii. In subiacenta acestei axiome intrebarea mea era daca un critic impresionist, interesat doar de categoria frumosului estetic, precum Calinescu, si care nu poate avea instrumentarul necesar accederii la intelegerea de profundis a acestor simboluri si mituri prin care circula inca transcendenta, poate avea un discurs exhaustiv asupra operei literare a unui initiat. Dvs spuneti ca nu vedeti de ce ar trebui sa revele un critic literar aspectele esoterice si ca o critica literara ar trebui sa se rezume la tropi si invarianti naratologici, dar va motivati alegerea, de latfel laudabila, cu gratioasa luare printre pruni pana la Techirghiol si la muntele Athos. Opriti-va, trageti-va sufletul si faceti necesara distinctie intre traditia sapientiala si cea contemplativa. Sunteti exemplul cel mai elocvent ca o critica trebuie sa semene in mintea tinerei ceneratii si altceva decat balariile unor interpretari subiectiv-estetice.

Dnei Mainka:
intrebarea dvs nu poate fi decat una retorica. Multumesc pentru scurta si agreabila vizita.

V. Voiculescu a fost imason, nițiat, ca și Sadoveanu, în timpul primului război mondial (1917), recomandat fiind de prietenul său, el însuși francmason, Al. Vlahuță. Două loje, una din Vaslui (Aprodul Purice) și alta din Bârlad și-au disputat în epocă întâietatea iluminării sale. In Bucuresti, Vasile Voiculescu a facut parte din loja Mesterul Manole, o cariatida a culturii romanesti si a elitismului si ecumenismului interbelic. Aici s-a nascut ideea Rugului aprins, un cenaclu duhovnicesc tinut la manastirea Antim, menit sa transmita elitei intelectuale a momentului, formata in marea ei majoritate din masoni, perceptele isihasmului, aceasta yoga spirituala crestina cum o numeste Vasile Andru. El este cel care a reeditat acest cenaclu, dupa 89, la Sihastria,
Fiecare gnoza isi are formele ei ritualice si speculative, cat si o componenta elitista, initiatica. predarea traditiei isihaste catre intelectuali nu s=a dorit a fi, in epoca, una initiatica, ci doar o forma de raspuns la intrebarile ontologice ale unei elite care cauta radacinile oculte ale unui etnotonus autohton.
Orice initiere, stimate domn, are in mod inevitabil o dimensiune subiectiva, fiecare primeste ceea ce este el capabil sa primeasca. Afirmand ca initierea masonica ar fi (citandu-l din nou la mana a 2a pe Guenon) doar o forma de alpinism politic si trecand sub tacere alpinismul spiritual, vorbeste suficient de elocvent doar despre asteptarile si posibilitatile dvs de intelegere.

E adevarat ca acesta nu este un portal pentru elite, proprietarii fiind interesanti din motive comerciale mai mult de trafic decat de calitate, dar daca tot aveti idei preconcepute despre masonerie faceti-va un blog unde va puteti posta stereotipiile si fixatiile mentale.
Repet, si va rog cititi cu atentie, VASILE LOVINESCU nu a fost initiat in isihasmul athonit, e doar o mistificare preluata de dvs la mana a 3-a. El singur a spus ca nu a fost primit la muntele Athos pentru ca cererea de rezidenta putea fi inaintata doar de un cetatean grec.
In rest, cartile ii asteapta doar pe cei care sunt demni sa le citeasca.

Dle Malciu, va flositi de numele lui Vasile Lovinescu cu o docta ignoranta ce tradeaza o cultura regurgitata de pe Internet! Iar cunostintele dvs in domeniul esoterismului occidental sunt niste stereotipii luate la mana a doua din aceeasi sursa, Pentru cultura Dvs aflati ca popasul lui V.L. in secta alawitilor (care nu are nicio dimensiune initiatica, fiind un soi de neo-protestantism islamic) s-a facut la indrumarea a doi corifei ai esoterismului occidental, Guenon si Schuon, pe care maestrul falticenean i-a recunoscut intreaga lui viata de maestrii spirituali, tocmai in ideea regasirii unei unitati transcedentale a religiilor, o unitate pe care esoterismul quintesential (Guenon) al doctrinei masonice a clamat-o in forma unei religio perennis (Schuon) inca de pe vremea pansophiei rozicrucienilor. Si poate ati aflat de pe vreun site de popularizare ca Guenon, magisterul meu, cum il numea Lovinescu in cercul sau de intimi, a scris studii apologetice dedicate simbolismului si ocultismului masonic, numindu-l un magistère qui n\'a pas fini de porter fruit. Poate ajungeti sa le cititi si vom putea o discutie mai la obiect.
Si tot pentru a va pune ordine in idei, aflati ca V.L nu a practicat niciodata isihasmul, excursia sa la muntele Athos, unde i s-a refuzat intrarea, a fost doar o alta cautare a originilor ocultismului occidental, care prin cathari si bogomili se inrudeste cu isihia in formele lui contemlative (v. tipologia saturniana a omului de geniu in ocultismul occidental). Cand ati vorbit de intierea in isihasm, ati facut doar o mica si involuntara confuzie, singurul cu adevarat initiat in domeniu este tot un Vasile, Andru, si daca doriti va pot face o recomandare pentru a nu mai vorbi ex catedra despre notiuni pe care nu le stapaniti.
In rest, sunt sigur ca sunteti o minte deschisa si ca doar lecturile superficiale va ratacesc pe drumul desavarsirii de sine.

Persistati intr-o regretabila eroare. Confundati verbozitatea care va caracterizeaza (v. dimensiunea comentariului dvs) cu profunzimea polisemica. Ca sa intelegeti mai bine, sa luam, de pilda, lexemul idiot, care insemna inca din scrierile sec. al xii-lea ignorant (v.studiul lui Edouard Confesseur). Folosit in contexte ca: un idiot scrie idiotenii despre o hermeneutica idioata, avem un exemplu de verbalism, de gratuitate, de truisme, o trasatura elocventa a discursului de tip postmodern care va caracterizeaza. Un hermeneut ar stii insa ca sintagma idiot are o etiologie ciudata, provenind in toate glosiile greco-romanice din i-dio(s), cel fara de dumnezei, adica un ignorant in probleme mai adanci, teologie, el definind initial un pagan, un ateu fara credinta etc. Chiar daca etimologic cuvantul nu denota lipsa de inteligenta, Evul Mediu avea nevoie de un lexem care sa indice clar ideea ca lipsa unei credinte denota, inevitail, restrangerea orizontului cunoasterii, o saracie noetica.
Nu va cer sa va manifestati ca atare, sa aveti o credinta, o componeta mistica fara de care orice hermeneutica nu poate fi inteleasa, dar cel putin o minima incredere in cuvant ca el nu a fost creat doar pentru a ușura comunicarea dintre oameni ci si pentru a le arata oamenilor Cuvantul divin.

Fotografia este fetisul unei mistici a naturii experimentată nemijlocit. Caci vrea sau nu vrea, exista o remanenta romantica in omul (post)modern, reziduurile unui Weltanschauung romantic (crescut, se stie, in marginea ocultismului!) care atribuia naturii virtuti miraculoase, o beatitudine a simturilor care media autoscopia de tip initiatic. Tratand natura ca o prelungire a infinitului interior, iata cauza obsesiei omului postmodern de obtine cu orice pret o amuleta, o amintire, o fotografie din peregrinarile lui, care au toate, subliminal, acelasi efect cu, de pilda, peregrinările pseudocinegetice ale lui Odobescu (1874) sau cu Amintirile dintr-o călătorie (1882) făcută în Munții Neamțului de C. Hogaș: o regasire de sine.