Epigrama
Eu sunt naiv de felul meu: Lumea merge înspre cel mai rău! Iar cel mai rău sunt eu.
Eseu
Respir adânc, grăbesc spre locul nostru. Pustie-i strada și abandonate Ca niște crizanteme-n stil rupestru Par casele vădit însingurate. Cu mare șarm, de veci uitate, Ard stelele pe
Parcul nostru
Nemuritoare și divine Sunt clipele de farmec pline Descoperite-n parcul gol, Când zgribulită și murdară A noastră dragoste amară O cioară-o cântă-n si bemol. Ca monstruoase anecdote,
Ce nu a spus Caragiale
Ciudată lume, absurdă disperare Descalecată în ținut recent- Să-ncerci să înțelegi din întâmplare Un car cu proști sau planul iminent.
Capricorn
Inspir melancolie fină Prin branhii pline de lichid, Iar o copită -mi stă în vid Tot încercând să mă susțină. Și văd cum adormite stoluri De stele dalbe, galaxii, Topesc neantu-n