Memoriile unui menestrel cu lira franta

In momentele mele de melancolie imi inchipui existenta personala precum un balon plin cu neant ce ma inconjoara,iar dincolo de el nu pot privi caci e opac, opac datorila limitarii mele cognitive. Toate preocuparile nu sunt altceva decat un mod de a ma evita, ce lucru sa ajungi sa te temi de tine!Cea mai mare temere a mea e ca urmare a unei ciudate deviatii, o criza de personalitate ma va arunca pentru totdeauna in umbra eterna a unei minti pierdute. Mi-e teama sa ma opresc! Nu pot sta inchisa intr-o camera doar eu cu mine, poate si pentru ca nu exista un eu,iar toate procesele de constiinta sunt doar dedublari ale personalitatii mele instabile supusa fiind tirului neincetat de intrebari absurde ce o subrezesc, ce ma imping lent spre nebunie. Imi imaginez ca intrega mea neliniste se reduce la singuratate, la nevoia de a-mi destainui si cele mai profunde ganduri, cele pe care mi-e teama sa le rostesc,probabil pentru ca disecandu-mi comportamentul descopar ca sunt un om cu suflet urat,cu o fatada rozalie, un mic rahatel impachetat in folie stralucitoare pastelata, ce impresioneaza si atrage companie. Oare toti suntem falsi, si daca ne-am elibera de masti vom fi rai, neobositi in cruzime?