Poezie
Eu nu cred nici în Iehova
1 min lectură·
Mediu
,
Nici în Buddha-Sakya-Muni,
Nici în viața, nici în moarte,
Nici în stingere ca unii.
Visuri sunt și unul și-altul,
Și totuna mi-este mie
De-oi trai în veci pe lume,
De-oi muri în vecinicie.
Toate aceste taine sfinte
-Pentru om frânturi de limbă –
În zadar gândești caci gândul,
Zău, nimic în lume schimba.
Si fiindcă în nimica
Eu nu cred – o, dați-mi pace !
Fac astfel cum mie-mi pare
Si faceți precum vă place.
Nu ma încântati nici cu clasici,
Nici cu stil curat si antic –
Toate-mi sunt de o potriva,
Eu rămân ce-am fost : romantic.
002.548
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- qasman
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 100
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 20
- Actualizat
Cum sa citezi
qasman. “Eu nu cred nici în Iehova.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/qasman/poezie/13920290/eu-nu-cred-nici-in-iehovaComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
