Ședința Cenaclului Iosif Vulcan 26 XI \'86

Întâmplarea se petrece pe scena unui teatru: Făcând echilibristică în Privire Prin care e \"suspendat\" din Lună Sprijinit de o Floare Și călare Pe o Pasăre cu aripile smulse Și neouătoare Apare Poetul: IATÃ PRIVIREA IATÃ FLOAREA IATÃ ZBORUL ȘI... IATÃ PASÃREA PHEONIX !!! culmină discursul Poetului transfigurat vizualizănd cuvinte. o clipă de liniște în sala răsare Șarpele care șuieră. La început timid : -Stai Stai cuminte Așa e ai dreptate Acestea sunt toate Pe care le-ai spus. Aidoma sunt Dar.. parcă nu-s. PRIVIREA ,privirea asta e formată Din ochi, Spuse. Da , din ochi: cu cornee ,cristalin , coroidă ,retină și, și sclerotică. Își încheie Șarpele Expunerea-i haotică. -Bine Dar o PRIVIRE e o PRIVIRE. buza Poetului atârnă într-o parte fără ca el să prindă de știre. Poetul vădi primul semn de nemulțumire. Șarpele se transforma într-o Rădașcă vorbitoare ce își expune punctul de vedere: ZBORUL ,zborul ăsta e format din pasăre. glăsui fără să-mprăștie mirare. Pasăre formată din aripi din fulgi, carne si umoare spuse ,fiind pe deplin aprobată. Și e ..demâncare. -Bine. Dar ZBORUL e ZBOR. se apără Poetul mohorât. I se \"golea de zbor izvorul\" Și el părea nehotărât. Rădașca se transforma într-un Călău din cel cu glugă neagră. În mâna stângă are o secure Cu dreapta mângâie creștetul Poetului: -Eu cred că Floarea-i din petale Spuse Gâdele și se scobi in nas. Are si ...peduncul Spuse și se-nvârti \"în pas de berbuncul\". Și frunze are și petale. Argumentă fără să mire pe nime\'. -Bine dar o FLOARE e o FLOARE Tăcu Poetul tremurând din mădulare. Din toate. Cu PRIVIREA țintă-n tavan. -Acestea sunt niște \"artificii\" Niște focuri Bengale. La lumina lor vom face sacrificii Poetice... jertfind poetul! Rostiră cei trei într-un glas: Să-i înfigem în spinare catargele, Să-i spargem arcele, Să-i rupem piciorele. Cei trei îl înghit deodată pe Poet. În sală se face liniște. Fiecare își aduna tacticos lucrușoarele. Deodată O voce: Stați! Nu plecați! N-ați înțeles nimic! PASÃREA PHEONIX sunt EU tună glasul Poetului apărut în ultimul rând. -Stați ! Nu plecați! Nu se poate să vă deziceți de mine încercă să o dreagă în ultima clipă -Aici: era \"o icoana peste PRIVIRE\" Toți se leapădă de el ca de Iuda. În Privirea lor se citește ura,invidia, La alții ciuda. Se scărțăie scaune Se suflă nasuri Se închid gențile Ies din sală. POETUL cu PRIVIREA rătăcită Înghite FLOAREA. PASÃREA o ia la Zbor țipând :Haiku ,Haiku! Luna sclipi în începutul lui de calviție.