Poezie
Mama
1 min lectură·
Mediu
E iar o zi pustie,
Pe geam privesc la trecători
Și-ncep să îmi dau seama
Că singurătatea e compusă din fiori.
De când te-ai dus de lângă mine
Îl mai privesc din când în când
Portretul tău de pe pereții roși de timp,
Din camera ta de oarecând.
Și când mă duc lângă izvor
Sursurul lui îi parcă graiul tău,
L-ascult până în noapte, târziu
Pe lângă sălbăticiune și mi se face dor.
Oriunde-n lume eu mă aflu
De amintirea ta nu pot să mă feresc
Și nu mai sunt la fel cu oamenii:
Ei te-au uitat, eu te iubesc.
00857
0