Poezie
suflată-n alb
1 min lectură·
Mediu
Noaptea pășește pe vârfuri prin cotloanele pământului
Suflată-n alb.
Așa a trimis-o Domnul... în liniște.
Doar cu miros de fân proaspăt prin buzunare,
Purtând o floare de liliac mov la ureche.
Nu o dată am siluit-o în nevrednicia mea
Depănând amintiri cu tovarășii mei până dimineața
Sau făcând amor cu vreo fetișcană dornică de mine.
Mă-ntreb...
De-ar fi fost crupieră
Ar fi zâmbit mai mult, ar fi râs dezinvolt
ar fi făcut cu ochiul?
Stii...?
Ei îi plăcea să stăm doar noi doi.
Uneori ne uitam pe fereastră cum plouă și spunea
Offf... cum mă duc eu acasă?
Măcar o stea de-ar fi pe cer.
Și... vezi?
Furișându-se într-un veșmânt subțire,cu umbrela mea gri
Tiptil, tiptil către alte ținuturi,
Nebăgată-n seamă, umilită, rușinată...
E dimineață.
Îi e teamă să nu dea cu ochii
De cineva...
083.280
0
am promis ca te citesc si azi vin cu un semn in pagina ta si cu felicitari sincere. nu e nou ceea ce spui, dar parca tot pentru prima data am citit:) e atat de frumos...
toate cele bune si te mai citesc,
raul:)