Poezie

Meditatie

2 min lectură·29 martie 2008

Mediu

Ura întregii lumi s-a revărsat asupra mea

Mă uit în sus în jos oriunde

Văd doar ură și iar ură

Ochii mei obosiți și uscați de lacrimile de foc

Au plătit cu ultimii bănuți rămași

Ca pleopele îngălbenite de la atâta machiaj

Să se mai ridice pentru ultima oară.

Aș vrea să văd din nou lumina

Care îmi oferea bucurie zilelor mele din tinerețe

Acum totul e un întuneric amenințător

Cu ochii deschiși nu mai văd nimic

Doar un întuneric înfumurat cu multă ură

Am rămas cu ce-am avut,ura

Nu vrea să mă părăsească și nici eu

Mi-e scârbă de viață

Îmi închid ochii și îmi văd trupul veștejit

Cum se îndepărteză de mine, sau eu de el

Îl las fără nici o răsuflare în acel loc pustiu

În acel pat îmbrăcat în dolui amar

Așteptând parcă demult această clipă

Și geamurile fumurii acum parcă se deschid

Văd o rază de lumină pală furișându-se în odaie

Vreau să o văd mai mult, să mă bucur de ea

Să o ating, să o îmbrățisez, dar nu pot

Sunt prea departe, nu mai am putere să mă întorc

În trupul cel abandonat parcă de secole putrede

Mă mai uit odată, pentru ultima oară

Observ ura fluturându-se tiptil pe geam

Probabil în căutarea altui trup păcătos.

Am rămas singură singură

Toate m-au părăsit

Până si vița asta afurisită împletită

cu multă ură adunată din fiecare păcătos.

001.835

Popescu Silvia Elena. “Meditatie.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/popescu-silvia-elena/poezie/1775772/meditatie

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.